In curtea fara gard in spate, in sirul de magazii se afla si cea a Tan’ Mariei. A ei era mai mare si mai dotata, adica avea doua lazi mari de campanie, pe care ea pusese lampa cu gaz, pentru gatit, o galeata emailata acoperita cu un capac din lemn, plina cu apa, iar pe peretele din dreapta, un raft cu trei policioare, pe care, asezate frumos, tronau cratite si olite de gatit, borcanul cu sare, unul cu zahar, unul cu cafea si o farfurioara aurie pe care se aflau chibritul si nelipsitul pachet cu tigari Marasesti.
În curtea fără gard în spate, în şirul de magazii se afla şi cea a Tan’ Mariei. A ei era mai mare şi mai dotată, adică avea două lăzi mari de campanie, pe care ea pusese lampa cu gaz, pentru gătit, o găleată emailată acoperită cu un capac din lemn, plină cu apă, iar pe peretele din dreapta, un raft cu trei policioare, pe care, aşezate frumos, tronau cratiţe şi oliţe de gătit, borcanul cu sare, unul cu zahăr, unul cu cafea şi o farfurioară aurie pe care se aflau chibritul şi nelipsitul pachet cu ţigări Mărăşeşti. Toate acestea erau aşezate în prima parte a magaziei, aproape de uşă, restul spaţiului fiind ocupat de lemne şi cărbuni. În interiorul magaziei, precum şi în prag, erau plasate cărămizi roşii, în loc de podea, dar numai pe partea unde aceasta era pe post de bucătărie de vară. Cărămizile le primise în dar de la o prietenă a ei, vecină, care avusese de gînd să-şi construiască nişte camere în plus, dar renunţase de groază că avea să fie obligată să ia în curte mulţime de chiriaşi, oameni necunoscuţi. Vecina-prietenă venea, atunci cînd avea timp, îi făcea cîte o vizită, împreună cu nepoata sa, Adina, o copilă de 8 ani, pe care aceasta o creştea şi de la care se pricopsise cu numele de Tan’ Maria, adică o prescurtare la Tanti Maria.
Vizitele prietenei sale, Elisa, erau atît de rare, încît Tan’ Maria se străduia să le facă plă