Cântă de la vârsta de cinci ani şi a participat la numeroase festivaluri de muzică populară, dar şi la turnee internaţionale.
Laura Holban a păşit pentru prima dată pe scenă în urmă cu doisprezece ani, când a fost admisă la Şcoala Populară de Artă.
Sub îndrumarea profesoarei Maria Murgoci, Laura a reuşit să descopere tainele universului folcloric, făcând o adevărată pasiune pentru muzica populară.
„La vârsta de opt ani am terminat cursurile Şcolii Populare de Artă. Deşi eram doar o copilă, eram de-a dreptul îndrăgostită de muzica populară şi de fiecare dată urcam pe scenă cu bucurie şi entuziasm", spune tânăra artistă.
„Adoptată" de „Ţara Vrancei"
Membrii ansamblului „Ţara Vrancei" au cooptat-o în formaţia lor ca şi colaboratoare. „Am acceptat cu mare drag propunerea ansamblului. Eram extrem de fericită că într-un timp aşa de scurt am reuşit o aşa perfomanţă", spune cu bucurie Laura.
Hotărâtă să devină o intrepretă de muzică populară de succes, Laura s-a înscris la Liceul de Muzică „Gheorghe Tattarescu".
Între timp, tânăra a devenit angajată a Ansamblului „Ţara Vrancei", în calitate de solistă. „Îmi place foarte mult să cânt pe scenă alături de colegii din ansamblu, cu care mă simt ca într-o familie. Pe scenă sunt acompaniată de orchestră şi dansatori şi împreună reuşim să oferim publicului un adevărat spectacol", declară Laura Holban.
A câştigat numeroase trofee
Cântecul popular i-a adus o sumedenie de satisfacţii tinerei artiste. Laura Holban a obţinut zeci de trofee şi diplome la festivaluri locale şi naţionale, dar şi la turnee internaţionale.
A obţinut trofeul la concursurile „Comoara Vrancei" din Focşani, „Omătuţa" din Tecuci, premiul întâi la Olimpiada Naţională de Folclor din Galaţi şi menţiune la festivalul „Cântecele neamului" din Suceava.
De asemenea, alături de ansamblul „Ţara Vrancei", Lau