Demersul albaiulianului Florin Roman de a transforma Alba Iulia în Capitală Culturală Europeană în 2020 continuă prin organizarea unui Comitet de Iniţiativă, la care sunt invitaţi să facă parte persoane importante din municipiul nostru. Astfel, în data de 25 septembrie, la Vila “Elisabeta”, va avea loc o conferinţă în cadrul căreia vor fi stabiliţi primii paşi în vederea obţinerii deziteratului propus.
“Beneficiile pentru Alba Iulia sunt nenumărate şi ele echivalează cu trecerea oraşului într-un nou secol, într-o nouă eră de dezvoltare. Transformarea oraşului într-un pol de atracţie turistică internaţională va duce şi la o dezvoltare fără precedent, urbanistică şi culturală”, a explicat Florin Roman.
Potrivit liberalului, campania demarată recent are deja un feedback pozitiv, iar nu mai puţin de 25.000 de oameni au accesat deja pagina de facebook “Toate drumurile duc la Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană”: “Sunt nişte rezultate extraordinare. Am fost contactat de comunităţi de oameni din Spania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, din Italia. Sunt oameni care au devenit practic voluntari şi care se oferă să adune semnături şi să sprijine proiectul în diaspora românească”.
Preselecţia pentru Capitala Culturală Europeană a anului 2020 va avea loc în 2014, iar selecţia finală în 2016. Şi pentru că până atunci Florin Roman este de părere că trebuie să fie pregătite toate atuurile, acesta vine şi cu propuneri concrete de transformare a municipiului nostru. Vă prezentăm ideile prezentate de Florin Roman:
“Pe lângă Cetate şi ansamblul cultural, istoric şi religios de acolo, trebuie să oferim un concept de Capitală Culturală mai bogat şi în special pentru tineri. Trebuie să punem Cetatea în mijlocul unui complex de spaţii de divertisment, de exprimare culturală, de petrecere a timpului liber. Atât în interiorul ei, unde se pot amenaja zon