Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Google cheamă tinerii să schimbe lumea. Viitorii inventatori sunt aşteptaţi să se înscrie la „Science Fair 2013“

Publicat in Adevarul, miercuri 30 ianuarie 2013 ·

Google vrea să descopere cele mai bune idei ale tinerilor care pot schimba lumea şi porneşte căutarea prin „Science Fair 2013“. National Geographic şi centrul de cercetare CERN sunt doi dintre parteneri.

Tinerii cu vârsta între 13 şi 18 ani sunt îndemnaţi să-şi trimită viziunile inginereşti la Google. Au 90 de zile la dispoziţie pentru a încărca un studiu asupra unei întrebări sau probleme care ar putea schimba lumea, notează „The Next Web“. Cei interesaţi au nevoie doar de un cont Google şi înregistrarea se face pe site-ul oficial al competiţiei. Au totuşi nevoie de încredinţarea unui tutore.

Proiectul odată trimis nu este de neaccesat, ci poate suferi modificări pe toată perioada acestui târg al ştiinţei. Data limită este 30 aprilie şi câştigătorii vor fi premiaţi. Cea mai bună idee va fi recompensată cu o călătorie de 10 zile în Insulele Galapagos, premiu oferit de National Geographic. Acolo, câştigătorul (sau câştigătorii, dacă vor fi mai mulţi) va avea ocazia să studieze specii exotice de animale, cum ar fi ţestoasele gigant.

Google vine cu o bursă de 50.000 de dolari pentru marea idee, bani care pot fi folosiţi în scopuri educaţionale după cum doreşte premiantul. Marele premiu mai include şi o vizită la CERN, LEGO şi sediul Google, împreună cu setul Lego Mindstorms care va purta semnătura directorului Jørgen Vig Knudstorp. Google mai sponsorizează şi premierea per categorie de vârstă, alocând burse de câte 25.000 de dolari.

Scientific American sponsorizează o categorie proprie, denumită „Ştiinţă în acţiune“. Premiul va fi de 50.000 şi îl va primi proiectul care se preocupă de problemele de mediu, de sănătate sau de folosirea resurselor naturale.

Toate aceste premii vor fi acordate pe baza votului unui juriu constituit din 15 membrii. Google va publica, în luna iunie, o listă cu cei 90 de finalişti per regiune: 30 din America, 30

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 5 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 7 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 7 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 7 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°