Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişcarea Populară revine pe agenda PDL

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 23 februarie 2012 ·

Subiectul creării unei forţe de centru-dreapta, cel mai probabil sub titulatura Mişcarea Populară, revine în discuţie.

Despre crearea Mişcării Populare, în jurul PDL, s-a vorbit şi în 2011. Democrat liberalii susţineau atunci că aceasta ar trebui să apară ca alternativă la alianţa Opoziţiei, deja construită.

De altfel, unii reprezentanţi ai PDL Cluj susţineau încă din toamna anului trecut că realizarea unei asemenea mişcări „se impune”, însă ea va trebui să cuprindă doar partide „cu şanse reale”.

Liderii PDL readuc în discuţie necesitatea creării unei forţe de centru-dreapta şi susţin că discuţiile în această direcţie ar trebui să înceapă cât de curând posibil. Cei mai mulţi dintre aceştia vorbesc despre o compatibilitate a PDL cu PNŢCD şi ecologiştii.

Partidul Poporului sau PNG nu se regăsesc pe lista partidelor care ar putea face parte din Mişcarea Populară.

PDL Cluj: Înainte sau după alegeri, trebuie să se realizeze

Unii democrat liberali clujeni sunt de părere că, înainte sau după alegerile locale, pe scena politică este necesară apariţia unei forţe de centru-dreapta, ca alternativă la USL. Ei exclud însă cooptarea partidului lui Dan Diaconescu şi a PNG-ului.

Deputatul PDL Petru Călian consideră că, în acest fel s-ar reduce şi numărul partidelor care intră în Parlament. „Cred că este bine să existe o alianţă de acest fel, pentru coagularea forţelor de centru-dreapta, aşa cum am mai susţinut. Este bine să se reducă numărul partidelor politice din Parlament, ca să nu trebuiască să se creeze tot felul de compromisuri… Văd o asemenea construcţie cu ţărăniştii şi mai trebuie văzut cine se aliniază aici, mă refer la cei de centru-dreapta. Dar cred că această construcţie ar trebui să se realizeze înainte de alegerile locale“, a spus Călian pentru Monitorul de Cluj.

Şi prim-vicepreşe

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 8 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°