Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un băiat paralizat are nevoie de bani pentru tratament

Publicat in Jurnalul, vineri 2 septembrie 2011 ·

Înainte să aibă accidentul, Adrian Dumitrescu punea vara termo­pa­ne, iar iarna lucra la o măcelărie. Acum are 26 de ani, iar de 6 ani e paralizat.

"Dintr-o joacă am fost îmbrâncit peste balustrada unui bloc şi am căzut în gol de la etajul 4 pe un calorifer. Am suferit multe operaţii la coloană şi la un plămân. Am făcut nişte răni foarte grave pe corp, escare, de dimensiunea palmei. Aceste răni mi-au mâncat o mare parte din muşchii fesieri şi a fost nevoie să mi se facă de mai multe ori transplant. Am fost operat de nouă ori până acum. Nu mă mai descurc deloc cu banii pe care trebuie să-i dau pe medicamente şi pansamente. Acum trei ani am făcut un împrumut la bancă de 130 milioane şi trebuie să plătesc o rată de 285 de lei lunar, timp de 7 ani. Am împrumutat banii tot pentru tratamente. Nu mă descurc cu 400 lei pe lună. Banii ăştia de-abia îmi ajung o săptămână. Sunt slăbit şi fizic şi psihic, mi-au ciopârţit aproape tot corpul, ambele picioa­re, gambe şi de la genunchi în sus, pe fese, pe spat. Mai am şi un plămân varză. M-au îngenuncheat de tot rănile astea, mă îngrozesc când îmi privesc corpul, nu îmi era de ajuns că sunt paralizat", ne scrie Adrian.

El se adresează tutu­ror care-l pot ajuta cu bani, ca să îşi poată continua tratamentele. Puteţi dona în aceste conturi deschise pe numele Adrian Dumitrescu:

RO74BRDE410SV10370544100 (lei), la Agenţia BRD Gara de Nord, şi

RO37BRDE410SV09487614100 (euro), la Agenţia BRD Crân­gaşi.

Cine doreşte să vorbească cu Adrian îl poate găsi la acest număr de telefon: 0769825074. Înainte să aibă accidentul, Adrian Dumitrescu punea vara termo­pa­ne, iar iarna lucra la o măcelărie. Acum are 26 de ani, iar de 6 ani e paralizat.

"Dintr-o joacă am fost îmbrâncit peste balustrada unui bloc şi am căzut în gol de la etajul 4 pe un calorifer. Am suferit multe operaţii la coloană şi la un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 19 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila anunţă că mai mulţi copii palestinieni vor fi trataţi în spitalele din România

News.ro acum 23 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat, vineri la Iaşi, că sunt făcute pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în spitalele din ţara noastră, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 44 minute
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 20 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 50 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Provocare fatală: un adolescent american a murit după ce a mâncat un chips ultra picant

Adevarul acum 36 minute
Un adolescent din Massachusetts, Harris Wolobah, a murit pe 1 septembrie 2023, după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de socializare, care implică consumul unui chips tortilla extrem de picant, arată raportul de autopsie

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°