Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donald Tusk, la Congresul PPE: Şi Ceauşescu ţinea discursuri lungi la Palatul Poporului

Publicat in Gandul, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Premierul polonez, Donald Tusk, i-a avertizat pe delegaţii PPE aflaţi la Palatul Parlamentului, că şi Nicolae Ceauşescu "ţinea discursuri lungi în acest loc", liderul de la Varşovia cerându-le popularilor, în acelaşi timp, să nu mai accepte ipocrizia unora dintre politicieni.

"Mă uit la acest edificiu şi mă gândesc că şi lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să ţină discursuri deosebit de lungi în acest loc. Îi făcea probabil pe oameni să fie deosebit de iritaţi din acest motiv şi vă aduc aminte că a avut un final trist al carierei lui politice, dar şi al lui personal. De aceea, eu vreau să fiu foarte scurt", a afirmat Tusk la începutul discursului său.

Sesiunea de discursuri de la Congresul PPE de miercuri după-amiază a acumulat o întârziere de cel puţin o oră, în condiţiile în care vorbitorii au depăşit timpul alocat.

Totodată, Tusk le-a cerut delegaţilor populari prezenţi la Congresul PPE să fie atenţi să nu cadă în capcana "ipocriziei politice" care rezidă în sloganul "Mai multă Europă" adoptat de familia popularilor.

"Ipocrizia este atunci când un politician spune la Bucureşti «Mai multă Europă», iar acelaşi politician spune, a doua zi, la Bruxelles, că UE are nevoie de un buget european mai mic. Ipocrizia apare, de asemenea, atunci când politicianul spune «Mai multă Europă», iar apoi că nu e nevoie de a avea o Europă integrată, care să nu se împartă în Zona euro şi Zona noilor membri. Ipocrizia este şi atunci când aici, la Bucureşti, acelaşi politician spune «Mai multă Europă», iar apoi a doua zi afirmă că nu toate statele europene ar trebui să fie în Schengen (...) Deci nu trebuie ca acest slogan să fie unul gol", a spus Tusk.

El a arătat că popularii nu trebuie să fie ridiculizaţi pentru că s-au unit sub un slogan golit de conţinut.

"Aveţi o influenţă asupra liderilor dumneavoastră, depinde de dumneavoastră să le cereţi ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 45 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 25 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 2 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°