De la dorinta lui Bernard Madoff de a castiga cat mai multi bani, indiferent de metode, la bonusurile imense pe care si le ofereau directorii fondului AIG, Wall Street a reusit sa redefineasca ideea de exces financiar.
Insa acestia nici nu se compara cu unii dintre cei mai avizi oameni din istorie, nici in privinta bogatiilor adunate, raportate la epoca, nici a "maiestriei" operatiunilor desfasurate.
Revista Newsweek a intocmit o lista a celor mai avide persoane, de-a lungul timpului:
Marcus Licinius Crassus, 115 i.Hr - 53 i.Hr: Generalul roman nu avea nevoie de case scoase la vanzare de banci, pentru ca proprietarii nu isi mai puteau plati ratele. In timpul incendiilor, Crassus se infiinta, cu soldatii sai, la casele in flacari si se oferea sa le cumpere, contra unui cantec. Dupa ce era semnata tranzactia, le ordona soldatilor sa stinga focul. In acest mod, a ajuns unul dintre cei mai importanti latifundiari ai vremii.
Ginghis Han, 1162 - 1227: Liderul mongol isi dorea sa detina intreaga lume si a reusit sa cucereasca mai multe teritorii decat oricine altcineva in istoria omenirii. La moartea sa, Imperiul Mongol se intindea de la Oceanul Pacific la Marea Adriatica.
Papa Sixtus al IV-lea, 1471 - 1484: S-a imbogatit pe sine, dar si pe cei mai importanti cardinali ai sai, dintre care se crede ca multi ii erau fii, legalizand bordelurile si luandu-le taxe. De asemenea, pretindea ca poate salva, retroactiv, sufletele pacatosilor decedati, contra unor sume de bani. El a fost responsabil pentru Inchizitie.
William H. Vanderbilt, 1821 - 1884: Cel mai bogat si influent om al vremurilor sale, Vanderbilt, care a mostenit o avere mare si a transformat-o intr-un adevarat imperiu, controla cea mai mare retea feroviara a lumii. A devenit faimos pentru declaratiile sale, printre care se numara: "La naiba cu publicu