Niciun român nu se numără printre cei aproape 200 de artişti prezentaţi în volum. Artistul german Nicholas Ganz a călătorit timp de zece ani prin toată lumea, să adune informaţii şi imagini pentru această istorie universală a graffiti-ului. Deşi Bucureştiul s-a umplut abia în ultimii ani de graffiti, intrând în cele din urmă în rândul oraşelor „cosmetizate“ de această artă urbană prin excelenţă, istoricii consideră că originile graffiti-ului (cuvânt derivat din italianul „sgraffo“ = „a zgâria“) ar fi vechi de când lumea, graffiti-ul revendicându-se, prin tehnici şi utilitate, de la picturile rupestre, imaginile cioplite din Peşterile Lascaux, incripţiile din Grecia sau din Roma antică.

În 1904, revista „Anthropophyteia“ se ocupa deja de graffiti-urile din toalete, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci un grup german de rezistenţă numit „Trandafirul Alb“ picta pe ziduri sloganuri antihitleriste, iar în anii ’60 studenţii, mai ales cei francezi, protestau scriind pe ziduri şi pe clădiri sloganuri împotriva societăţii industriale.

Graffiti-ul pe care îl ştim astăzi a apărut şi s-a dezvoltat în anii ’70 în ghettourile din New York şi Philadelphia, ca formă de manifestare a claselor defavorizate, a imigranţilor şi a minoritarilor împotriva „agenţilor de putere ai societăţii“. Se spune că pe la jumătatea anilor ’80 nu mai exista niciun tren pe care grafferii să nu-şi fi lăsat numele, mesajele sau desenele.

Graffiti-ul a trecut repede Oceanul, iar Amsterdamul şi Madridul au fost primele oraşe europene unde s-a manifestat cucerind apoi, laolaltă cu hip-hop-ul, celelalte continente şi, în cele din urmă, întreaga lume. În acest moment, graffiti-ul este forma de artă globală prin excelenţă.

2.000 de graffiti

Germanul Nicholas Ganz, el însuşi artist (vezi www.keinom.com), a călătorit timp de ze