Aproape toţi comentatorii dau ca sigur perdant pe candidatul PSD, indiferent cine ar fi acesta.
Vineri, 11 aprilie 2008, Comitetul Executiv Naţional al PSD a desemnat, în unanimitate, pe Cristian Diaconescu drept candidat al formaţiunii la alegerile locale pentru Bucureşti. Decizia reuniunii la vîrf de vineri a principalului partid de opoziţie a pus capăt unei lungi perioade, ce are toate motivele să intre atît în istoria PSD, cît şi în istoria vieţii noastre politice postdecembriste drept Bătălia pentru desemnarea candidatului la primăria Capitalei.
În această perioadă nu cred să nu fi existat zi în care ziarele şi televiziunile să nu fi publicat declaraţii publice şi informaţii de culise despre frămîntările din PSD în chestiunea celui care va reprezenta partidul în cursa pentru Bucureşti.
Atenţia ieşită din comun a presei n-a fost rodul unei manipulări de către adversarii formaţiunii, deşi în maniera de tratare s-au putut întîlni antipatiile halucinante ale multor roboţi industriali ai condeiului.
Faptele au impus presei, sensibile prin statut la interesant, cu gradul său maxim, senzaţionalul, excesiva preocupare pentru desemnarea candidatului PSD.
La început s-au conturat doi concurenţi, egali în pretenţile lor de a reprezenta partidul: Marian Vanghelie şi Sorin Oprescu. Fiecare dintre cei doi beneficiind de sprijinul unor grupări din PSD, formaţiunea a lăsat impresia unui cîmp de duel cu focuri de armă. Au venit apoi zvonurile privind înscrierea în cursă a altor pretendenţi. Unele fantasmagorice (Ion Iliescu), altele incredibile (Florin Călinescu) sau cu un mare grad de certitudine (Miron Mitrea, Cristian Diaconescu). Palpitantele întîmplări legate de desemnarea candidatului îndreptăţesc pe comentatori la o anume surprindere. O surprindere avîndu-şi temeiul într-o dublă raportare:
@N_P