Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulia Motoc, judecător la CCR: „Grave sunt atacurile individuale la adresa judecătorilor“

Publicat in Romania Libera, vineri 7 septembrie 2012 ·

Iulia Motoc a explicat, într-un interviu pentru „Adevărul", recenta decizie de invalidare a referendumului pentru demiterea preşedintelui, precum şi relaţia Curţii Constituţionale cu mediul politic din România.

„Curtea a reuşit să supravieţuiească"

Cum vi se pare că a ieşit Curtea Constituţională după recenta criză politică?

Din punct de vedere instituţional, Curtea în ultimă instanţă a rezistat, după multe tentative de amânări şi presiuni politice. Şi acesta este lucrul poate cel mai important: o instituţie care a reuşit să supravieţuiască. Deşi, vă amintiţi foarte bine, se anunţase pe 2 iulie că vom fi revocaţi. Şi probabil că, dacă nu sesizam organismele internaţionale, aşa s-ar fi întâmplat.

De ce să fiţi revocaţi dacă în Constituţie scrie că sunteţi numiţi pentru un mandat pe mai mulţi ani?

Pentru că am făcut opiniile separate la deciziile prin care am analizat procesul de revocare a Avocatului Poporului, a preşedinţilor celor două Camere, inclusiv conflictul dintre preşedinte şi Parlament. Din punctul meu de vedere, acestea au fost grave încălcări ale statului de drept. Aşa cum a fost şi faptul că am fost obligaţi să dăm un aviz de suspendare în 24 de ore, ceva incredibil, un termen care este poate util pentru un tribunal militar. La fel şi faptul că a trebuit să pronunţăm şase decizii foarte importante într-o singură zi, 9 iulie, în care s-a finalizat interimatul dlui Crin Antonescu.

Sunt politicieni, unii cu funcţii înalte în statul român, care spun că decizia legată de referendum este ilegală.

Afirmaţiile grave ale politicienilor nu sunt neapărat legate de critica deciziilor noastre, deşi şi acestea reprezintă un atac la adresa Curţii în ansamblu. Ce este mai grav şi ce au sesizat instanţele internaţionale sunt atacurile individuale la adresa judecătorilor. Acestea sunt extrem de grave, aşa cum a reţinut şi Comisia Eu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident rutier pe Podul Basarab din Capitală / 7 persoane au fost rănite

HotNews acum 35 minute
Podul Basarab din București este blocat duminică seară, după ce o mașină s-a răsturnat. Din primele informaţii, 7 persoane rănite au fost duse la Spitalul Floreasca, starea lor nefiind gravă, relatează News.ro. Masina de ambulantaFoto: Adrian Ilince

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Cameron: Oprirea vânzărilor de arme către Israel nu ar face decât să întărească Hamas

Mediafax acum 31 minute
Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat că, deşi nu va susţine o ofensivă terestră majoră în oraşul Rafah din Gaza, Marea Britanie nu va copia planurile SUA de a opri unele vânzări de arme către Israel. "A anunţa pur şi simplu astăz

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 8 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 6 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 5 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°