Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China îi răspunde Europei cu aceeaşi monedă în războiul comercial

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 noiembrie 2012 ·

China a deschis ieri o anchetă împotriva furnizorilor euro­peni de polisilicon, materie primă pentru panourile solare, acuzându-i că vând la preţuri sub costurile de producţie şi că primesc subvenţii ilegale.

Anunţul autorităţilor chineze a venit la două luni după ce Comisia Europeană a lansat propria investigaţie asupra practicilor comerciale anti­concurenţiale ale exportatorilor chinezi de panouri, scrie Financial Times.

China este liderul mondial al producţiei de panouri solare, cu două treimi din piaţă. Creşterea rapidă a producţiei chineze a făcut ca preţurile panourilor solare să scadă cu până la 75% în ultimii patru ani. Acest lucru a provocat un val de falimente în rândul producătorilor din alte ţări şi la conflicte cu partenerii comerciali ai Chinei.

Piaţa polisilico­nului, de 7,4 mld. dolari anul trecut, este cel mai nou câmp de luptă în acest conflict global.

Anul acesta, Statele Unite au impus tarife antisubvenţie şi anti-dumping pentru impor­turile de panouri şi celule fotovoltaice chinezeşti. China a ripostat prin lansarea unei anchete împotriva exportatorilor de polisilicon din SUA şi Coreea de Sud, doi dintre producătorii principali ai acestui material.

La rândul lor, companiile indiene din industria solară au cerut guvernului de la New Delhi să urmeze exemplul UE şi să deschidă propria anchetă asupra importurilor din China, notează The Wall Street Journal.

Importurile chinezeşti de polisilicon din Europa au urcat cu 30,8% în prima jumătate a anului acesta, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 9.300 de tone, o valoare de peste 870 mil. dolari. În acelaşi interval, preţul polisiliconului a scăzut în China cu 47,5%, la 27,5 dolari pe tonă.

Germania este cel mai mare producător european de polisilicon, cu o cotă de 16% din producţia mondială de anul trecut.

Ministerul chinez al comerţului a avertizat î

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 5 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum o ora
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 4 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord va suspenda trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Mediafax acum 58 minute
Coreea de Sud a experimentat cât de neplăcută este şi cât de mult efort necesită colectarea gunoaielor, după ce Coreea de Nord a trimis 15 tone de gunoaie folosind 3.500 de baloane, a declarat vice-ministrul apărării din Nord, Kim Kang Il, într-o de

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 23 minute
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 51 minute
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 2 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

OPEC+ a prelungit limitarea producției de petrol până în 2025. Țările membre reclamă prețul scăzut

HotNews acum 59 minute
OPEC+ a convenit duminică să extindă majoritatea reducerilor mari ale producţiei de petrol pentru 2024, dar să înceapă să le elimine treptat în 2025, deoarece grupul încearcă să susţină piaţa pe fondul creşterii lente a cererii globale, dobânzilor r

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 3 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°