Autorul uneia dintre cărţile pe care le-ar fi plagiat Victor Ponta în lucrarea sa de doctorat, magistratul Dumitru Diaconu, spune că a aflat din presă despre acuzaţiile aduse premierului, că nu ştie dacă lucrarea i-a fost copiată şi că nu va sesiza Consiliul Naţional de Etică.
Declaraţia a fost făcută, marţi, într-o conferinţă de presă, în numele judecătorului Dumitru Diaconu, de la Curtea de Apel Piteşti, de către purtătorul de cuvânt al instanţei respective, judecătorul Marius Andreescu, care a adăugat că Diaconu spune că nu îl cunoaşte personal pe premierul Victor Ponta, transmite MEDIAFAX.
"Domnul judecător Dumitru Diaconu a spus că nu are cunoştinţă despre un plagiat, evident colegul meu este autorul lucrării publicate în anul 1999, că se abţine de la orice comentariu de natură politică, întrucât, după cum ştiţi, codul profesiei noastre de magistrat impune o distanţă faţă de politică. Dânsul spune că nu are cunoştinţă de existenţa plagiatului ca atare şi că nu dânsul este în măsură să aprecieze dacă lucrarea sa a fost sau nu sursa de inspiraţie, dacă a fost plagiată aşa cum s-a afirmat în presă", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Piteşti, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti, judecătorul Marius Andreescu.
Plagiat Ponta. Premierul a preluat inclusiv greşeli gramaticale şi aprecieri personale
Acesta a mai declarat că îl cunoaşte foarte bine pe Dumitru Diaconu cu care este coleg şi la Universitatea din Piteşti şi că acesta are o activitate ştiinţifică meritorie.
"Oricum, necunoscând în detaliu despre ce e vorba, dânsul nu se simte lezat într-un fel şi nu intenţionează, cel puţin deocamdată, să întreprindă nimic concret, având în vedere această situaţie", a spus Andreescu.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti a menţionat că poziţia echidistantă a magistratului Dumitru Diaconu este "perfect normală,