Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, despre negocierile cu FMI: Dăm bătălii cu Fondul pentru a păstra cota unică, ne spun că avem taxe prea mici. Noi trebuie să scădem CAS

Publicat in Gandul, duminică 3 noiembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică seară că premierul şi ministrul de Finanţe dau „bătălii” cu FMI, care cere majorarea taxelor.

„Dacă se modifica cota unică era un scandal monstruos, dar, ca să rămână cotă unică, premierul şi ministrul dau bătălii cu FMI, care ne spun că avem taxe mici”, a spus la Antena3 Antonescu.

Antonescu a precizat că PNL nu este de acord cu majorarea cotei unice, lucru care este susţinut şi de premierul Ponta. În schimb, liderul PNL a pledat ca la finalul negocierilor să se poată anunţa scăderea CAS cu trei puncte procentuale.

„Trebuie să facem pasul acela cu scăderea cu 3 puncte a CAS”, a afirmat Antonescu, adăugând că deşi taxele sunt mici, costul forţei de muncă este ridicat.

Liberalul a recunoscut că Guvernul are o problemă din cauza încasărilor mici la buget, faţă de cât era prognozat la începutul anului şi că trebuie găsită o soluţie la această problemă.

Cu toate acestea, Antonescu a precizat că este nevoie de mai mulţi bani pentru majorarea salariului minim pe economie şi pachetul de sănătate propus de ministrul Eugen Nicolăescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică seară că premierul şi ministrul de Finanţe dau „bătălii” cu FMI, care cere majorarea taxelor.

„Dacă se modifica cota unică era un scandal monstruos, dar, ca să rămână cotă unică, premierul şi ministrul dau bătălii cu FMI, care ne spun că avem taxe mici”, a spus la Antena3 Antonescu.

Antonescu a precizat că PNL nu este de acord cu majorarea cotei unice, lucru care este susţinut şi de premierul Ponta. În schimb, liderul PNL a pledat ca la finalul negocierilor să se poată anunţa scăderea CAS cu trei puncte procentuale.

„Trebuie să facem pasul acela cu scăderea cu 3 puncte a CAS”, a afirmat Antonescu, adăugând că deşi taxele sunt mici, costul forţei de muncă este ridicat.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 21 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°