"România a fost tratată de unii funcţionari de la Bruxelles ca o colonie, lipsită de atributele suveranităţii. În esenţă, exercitarea unei prerogative constituţionale a fost suspendată printr-o 'directivă' politică de la Bruxelles. În doctrina clasică anglo-saxonă, 'domeniul rezervat' al statelor este reprezentat de 'onoarea, interesele vitale şi esenţiale ale lor'. În cazul României, nu mai există acest domeniu rezervat'? Se împlineşte, în curând, un an de când Adrian Năstase, fostul premier cu număr carceral de înmatriculare, N0049, a formulat sintetic un curent de opinie în care se regăsesc azi toţi acei politicieni şi oameni de afaceri care s-au îmbogăţit nu graţie spiritului antreprenorial, ci abilităţilor care i-aupropulsat şi înainte de 1989: branşarea la reţelele politice de influenţă, specularea vidului legislativ şi instrumentalizarea lipsei de transparenţă în afacerile statului.
Pentru ei, o categorie repezentată la cel mai înalt nivel de figura emblematic-“mesianică” a lui Adrian Năstase, problema cedării de suveranitate a statelor din spaţiul comunitar nu are, în realitate, valenţele epice ale autodeterminării emasculate (aşa cum încearcă respectivii să ne convingă).
Din contră, grijile lor vizavi de sincronizarea politicilor naţionale şi a legislaţiilor statelor membre UE trimit la ceva mult mai intim: punerea în pericol a intereselor personale şi de grup.
Interese în raport cu care multe dintre reglementările europene şi etica transparenţei pe care Bruxelles-ul o cultivă la nivelul celor 28 intră în coliziune frontală.
Nu am readus întâmplător în atenţie poziţionarea izolaţionistă a lui Năstase (despre care, apropo, Victor Ponta zicea prin luna martie că “va fi important în decizii”).
Din contră, plăcerea vinovată de a reveni constant la repere bibliografice defazate mi-a fost prilejuită de o primă reuşită de substanţă
