Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai buni jucători de Counter Strike, StarCraft 2 și League of Legends vin la București

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 septembrie 2012 ·

În această toamnă, România va fi în centrul atenţiei a milioane de fani ai sportului electronic din întreaga lume.

În perioada 20 – 21 octombrie, Capitala va găzdui a patra şi ultima etapă din calendarul de anul acesta al DreamHack Eizo Open, un turneu de referinţă pentru sportul electronic mondial. Evenimentul de la Bucureşti este unul decisiv pentru cei mai importanţi gameri ai lumii, în vederea calificării la marea finala DreamHack Winter din noiembrie, din Suedia.

La turneul din Capitală, care se va desfăşura la TurboHalle, pe o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, vor veni peste 150 dintre cei mai buni jucători de Counter-Strike 1.6, StarCraft 2 şi League of Legends ai momentului. Aceştia îşi vor disputa premii în valoare totală de peste 30.000 de euro, dar şi participarea directă sau câştigarea de puncte pentru accederea la marea finală a turneului.

Participanţii la DreamHack Bucureşti vor sosi din peste 25 de ţări şi se vor “duela" în faţa a 2.000 de spectatori si vor fi susţinuţi de milioane de fani care vor urmări transmisiunile live şi înregistrările a 20 televiziuni şi site-uri din întreaga lume.

Pentru competiţia de StarCraft 2 sunt disponibile între 64 şi 128 de sloturi de înscriere şi sunt puse la bătaie premii care ating valoarea totală de 18.000 de euro. Turneul 1v1 la acest joc va începe cu grupe multiple, iar cei care se vor califica mai departe vor ajunge în playoff-urile de tipul single-elimination.

Cei care nu vor reuşi să se claseze pe primele două poziţii, cele care asigură participarea directă la marea finală DreamHack Winter, se mai pot califica dacă acumulează suficiente puncte. DreamHack Eizo Open Stockholm, Summer, Valencia şi Bucuresti preced DreamHack Winter, ce va avea loc la Jonkoping, în Suedia, în perioada 22 – 25 noiembrie.

Astfel, în marea finală de la Jonkoping s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°