Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pastorala Arhiepiscopului Calinic al Argeşului şi Muscelului la Învierea Domnului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 aprilie 2012 ·

Ca în fiecare an, arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului transmite pastorala la Învierea Domnului, care se citeşte atât în lăcaşurile de cult, cât şi în casele creştinilor, în noaptea Învierii.

Iisus Hristos a zis: "Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac."

Dreptmăritori Creştini şi Creştine, Preacuvios Cin Monahal, Prea Cucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,

Mare bucurie ne cuprinde inima și sufletul când sărbătorim cu dragoste și adâncă simțire, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Bucuria ne cuprinde și atunci când citim în tainele naturii, dar și din înțelepciunea binecuvântată de Dumnezeu, că: "În lume`s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu`s", iar cu iscusit condei și inspirație fericită, ne-au rămas peste veacuri gândirea și scriitura curată ca lacrima și roua dimineții: Ce capodoperă e omul! Ce nobil în rațiune! Ce infinit în facultăți Cât de expresiv și admirabil În formă și mișcare! Cât de asemănător Unui înger în acțiune! Cât de asemenea Unui zeu în concepte! Frumusețea lumii! Modelul desăvârșit al ființelor!"

Brodând pe tema valorii omului, aflăm că: "Omul este măsura tuturor lucrurilor" și un "mic univers", ca să ne aducem aminte de ceea ce gândeau cei din antichitate, deci înainte de Hristos.

După Învierea lui Iisus Hristos, Lumina lumii, vedem că: "Nimic nu e mai presus de om !... Dimpotrivă, omul e mai presus de orice, mai presus chiar de întregul Univers". Astfel, ne limpezim mintea pentru a înțelege mai bine Scripturile Sfinte, din care Dumnezeu Însuși ne grăiește nouă: " Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Miam întins spre Tine bunăvoința Mea", fiind cuvintele cele mai adânci în conținut din bogăția Scripturii Vechiului Testament și fără seamăn în orice scriitură a lumii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 34 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 47 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 42 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°