Cu două zile rămase înainte de închiderea ofertei Transelectrica Bucureşti (TEL), investitorii au subscris circa 47,7% din totalul acţiunilor puse în vânzare, aceştia plasând ordine care au totalizat 78,5 mil. lei (18 mil. euro).
Încheierea cu succes a ofertei este condiţionată de subscrierea a 70% din pachetul de 15% din acţiuni scos la vânzare de către stat, astfel că investitorii mai trebuie să subscrie circa 22% din ofertă pentru atingerea acestui prag.
Totuşi este de aşteptat ca în această săptămână să aibă loc cea mai mare parte a subscrierilor, în condiţiile în care mulţi investitori aşteaptă până în ultima clipă să ia o decizie, una dintre explicaţii fiind faptul că nu vor să-şi imobilizeze sume de bani prea devreme. Totodată, mulţi investitori aşteaptă să vadă care sunt condiţiile de piaţă din ultimele zile şi interesul general manifestat pentru ofertă pentru a se decide dacă iau parte la aceasta.
Testul final însă va fi preţul la care oferta se va finaliza, având în vedere că majoritatea subscrierilor de până în prezent s-au realizat la preţul minim de 14,9 lei/acţiune.
Dacă oferta va fi suprasubscrisă, unii investitori ar putea fi nevoiţi să majoreze preţul pentru a se asigura că vor prinde acţiuni în ofertă. Succesul de care se va bucura oferta Transelectrica va fi dat în principal de preţul final pe care investitorii participanţi îl vor acorda pentru achiziţia de titluri. Totodată, cu cât discountul de preţ din ofertă va fi mai mic comparativ cu cotaţia de referinţă de pe bursă, cu atât oferta va fi mai de succes.
Investitorii instituţionali au subscris până vineri 49% din acţiunile care le sunt repartizate pe tranşa mare a ofertei. Valoarea totală a subscrierilor realizate de investitorii mari este de 72,5 milioane de lei, din care 64 milioane de lei au fost realizate la preţul minim, de 14,9 lei/acţiune. Acest niv