Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: Nimeni nu are dreptul să îşi însuşească nici autonomia, nici libertatea maghiară

Publicat in Mediafax, marți 12 martie 2013 · ·

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirmă, pe blog, referindu-se la mitingul pentru autonomie din 10 martie al CNS, de la Târgu Mureş, că "nimeni nu are dreptul să îşi însuşească nici autonomia, nici libertatea maghiară care o include pe cea secuiască".

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a publicat, marţi, pe blog, un text intitulat "Libertatea maghiară", în care se referă la manifestaţia pentru autonomie de duminică, arătând că a simţit nevoia să ia poziţie publică faţă de o serie de declaraţii făcute de participanţii la evenimentul organizat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS).

"Simt că este de datoria mea să iau poziţie publică, în calitatea mea de locuitor al oraşului Târgu Mureş, de persoană care a fost prezentă în 1989, când am dobândit libertatea prin luptă, dar şi după aceea, în primele luni ale lui 1990 şi pe 19 - 20 martie, atunci când unii au vrut să elimine valorile democratice şi au încercat să comită un pogrom împotriva comunităţii maghiare. Nouă, târgumureşenilor, nu trebuie să ne dea nimeni lecţii dacă să ne fie sau nu teamă. Unii dintre liderii manifestaţiei de duminică au afirmat că, în sfârşit, au dărâmat zidul fricii la Târgu Mureş. Această afirmaţie, ca să mă exprim cu diplomaţie, nu corespunde în niciun fel realităţii, pentru că noi, târgumureşenii, am dărâmat acest zid al fricii şi nu ne-am mai temut deja pe 21 decembrie 1989, apoi pe 10 februarie 1990, la manifestaţia cu lumânări şi cărţi, şi iarăşi, pe 19 şi 20 martie 1990. Acesta este motivul pentru care nouă nimeni nu ne poate da lecţii despre ce înseamnă să îţi aperi principiile până la capăt", arată Borbely.

El spune că 15 martie - Ziua maghiarilor de pretutindeni - "este sărbătoarea libertăţii maghiare pretutindeni în lume, inclusiv a libertăţii secuilor" şi invită maghiarii să o sărbătorească alături de UDMR de la ora 16.00, la Monum

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°