Relu Fenechiu considera ca nu este incompatibil cu functia de ministru si declara ca in nicio lege din Romania nu scrie asa ceva, el precizand din nou ca este trimis in judecata pentru o fapta de complicitate la abuz in serviciu "si atat", transmite Mediafax.
"Punctul meu de vedere oficial este ca eu consider ca nu sunt incompatibil cu aceasta functie. Faptul ca sunt trimis in judecata pentru o fapta de complicitate la abuz in serviciu si atat, de pe vremea cand nu eram nici ministru, nici macar parlamentar... nu scrie in nicio lege din Romania ca eu sunt incompatibil cu aceasta functie", a spus Fenechiu, in urma raportului prezentat de Comisia Europeana.
Intrebat de jurnalisti daca pentru imaginea tarii "da bine", Fenechiu a raspuns: "Cate nu dau bine pentru imaginea tarii, cate dau mult mai rau...".
Comisia Europeana asteapta sa constate in continuare progrese in ceea ce priveste independenta justitiei, dar si ca politicienii sa ofere un exemplu "dandu-se la o parte" atunci cand exista acuzatii de coruptie sau decizii privind integritatea, a declarat, luni, presedintele CE, Jose Manuel Barroso, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu premierul Victor Ponta.
Comisia Europeana a modificat textul raportului MCV publicat miercuri, formula "dintre persoanele nou-numite in functia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de coruptie" fiind inlocuita cu "in randul noilor ministri exista doua cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal".
Raportul MCV preciza, in varianta publicata miercuri, ca noul Guvern de la Bucuresti si-a reiterat obiectivul de a lupta impotriva coruptiei, dar trei dintre noii ministri erau cercetati penal, iar cerintele constitutionale, inclusiv suspendarea din functie a unui ministru in cazul trimiterii in judecata, vor trebui aplicate in integralitate.