* Întreprinderile mici autohtone ar putea investi anual 1 miliard de euro
Oamenii de afaceri din ţara noastră sunt de părere că autorităţile desconsideră firmele autohtone, prin susţinerea investitorilor străini: "Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) apreciază ca fiind greu de înţeles şi de acceptat de către mediul de afaceri încăpăţânarea cu care reprezentanţi ai Guvernului şi ai BNR susţin public exclusiv importanţa atragerii şi stimulării investiţiilor străine, desconsiderând, implicit, importanţa investiţiilor făcute, chiar în condiţii dificile, de către întreprinzătorii români cu capital privat românesc".
Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR, susţine, în cadrul unui comunicat de presă, că întreprinderile mici din România ar putea investi anual circa un miliard de euro: "AOAR sugerează specialiştilor BNR şi ai Guvernului să evalueze efectul economico-social al unor investiţii de circa 10.000 de euro/an/firmă, investiţii ce ar putea fi realizate de aproximativ 100.000 de firme/an, prin aceste investiţii putându-se crea între 100.000 şi 200.000 de locuri de muncă".
Domnia sa ne-a spus că, în comparaţie cu ţări ca Polonia, Cehia, Ungaria, unde firmele din afară au investit în producţie, în România, investiţiile străine au fost preponderent speculative, regăsindu-se, în special, în imobiliare şi terenuri: "Investiţiile străine au un ciclu de 7-10 ani. Spre exemplu, un fond de investiţii îşi desfăşoară afacerile într-o ţară 5-7 ani, după care-şi ia banii şi pleacă din ţara respectivă. Cu firmele autohtone nu se întâmplă aşa. Toată lumea spune < investitori străini, investitori străini >, parcă românii nu există nicăieri".
Oamenii de afaceri susţin ferm necesitatea asigurării de condiţii stimulative pentru investiţiile realizate de către toţi antreprenorii, indiferent de originea capitalului. Asociaţia consideră necesară com