Spune Grigore Leşe în materialul dedicat unui proiect special desfăşurat la Teatrul Odeon şi intitulat „Foaie verde”, difuzat la Digi24
Proiectul „Foaie verde”, desfăşurat la Teatrul Odeon din Bucureşti a adus laolaltă rapsozi și virtuozi, ritmuri vechi şi ritmuri noi, tehnică de ultimă generație. A pus împreună pe aceeaşi scenă dansul contemporan şi rappul cu toaca, tunicul şi cimpoiul. Iar într-o asemenea întreprindere artistică neobişnuită nu e de mirare că a fost implicat şi un foarte mare şi iubit artist român – solistul de muzică populară Grigore Leşe.
Motivul pentru care artistul a ales să se implice în acest eveniment este explicat chiar de acesta în interviul acordat realizatorilor Digicult – nevoia de a sprijini tinerii: „Se spune că, dacă nimeni nu te caută, înseamnă că n-ai avut nimic de spus pe lumea asta. Din moment ce oamenii mă caută - mă uit în stânga, mă uit în dreapta și văd că tinerii vin spre mine - sigur, eu îmi deschid sufletul, îmi deschid inima și vin: "Mă, voi ce vreți să faceți?" "Păi vrem să facem un proiect, despre doină." "Dar știți ce este doina?" "Știm, am auzit, am mai citit!" "Înțelegeți ce e cu cântecul ăsta? E în patrimoniul UNESCO, dar nu numai că-i în patrimoniul UNESCO, și-așa nu face nimeni nimic!" Dacă tinerii aiștia fac mai mult decât alții, de ce să nu vin, să-i sprijin?” Iar nevoia de proiecte asemeni acestuia este cu atât mai acută cu cât folclorul românesc nu pare să se îndrepte către o direcţie bună, crede artistul: „Tot mă-ntreabă lumea: "Bă, ce s-a-ntâmplat cu cultura asta tradițională? Ce-o mai fi pe lumea asta? Ce se mai întâmplă?" Păi nu s-a mai întâmplat nimic! ... "Ce se face foclorul? Ce s-ar face, dacă n-or fi atâtea lălăite pe posturile de televiziune?", spune Grigore Leşe , într-o ediţie a emisiunii Digicult, "Păi nu trebuie să fie atâtea lălăite, trebuie să ai inimă! Și dacă te apropii