După 60 de ani de scos cărbune din mină, ortacii din Uricani pornesc spre zări mai albastre să căştige un ban. Disponibilizările masive din ultimii ani i-au făcut pe mulţi dintre ei să-şi incerce norocul in Irlanda, Spania, Marea Britanie, Italia. Acasă vin cu haine de firmă, maşini străine, bani de termopane şi de centrale de incălzit. In cenuşiul oraşului răsar stelele unui trai mai bun.
Uricani - mineri la orizontul Occident De 60 de ani, minerii din Uricani au scos cărbune din mine ca nişte sisifi condamnaţi să muncească in burta pămăntului. Disponibilizările masive din ultimii ani i-au determinat pe mulţi dintre ei să ia drumul străinătăţii şi să muncească departe de casă. In cenuşiul oraşului răsar stelele unui trai mai bun.
In fiecare dimineaţă, mai multe autobuze opresc pe rănd, pufăind obosite in faţa minei din Uricani. Zeci de oameni coboară din ele, culeşi din oraş şi din localităţile vecine, pentru a se strecura in străfundurile pămăntului să scormonească malul negru de cărbune. Merg intăi şi se schimbă in salopetele soioase, mirosind a muncă şi rănced, se indreaptă spre sala de mese pentru a se infrupta ca şi cum de fiecare dată ar fi ultima masă, apoi işi iau lămpaşele şi se indreaptă către sala de apel cu cizmele duduind pe coridorul lung.
RUTINA VIEŢII DE MINER. Minerii se aliniază cuminţi in faţa coliviei, o cuşcă zăbrelită pe două etaje care-i poartă in inima pămăntului. Trei sunete scurte de sonerie inseamnă că "liftul" e liber. Intăi ies minerii din şutul anterior, metehăind de oboseală, cu feţele mănjite, cu ochii stinşi şi mijiţi in lumina ştearsă a dimineţii mohorăte. Le spun "Noroc bun!" celor care le iau locul in colivie. "Adio, mamă!", glumeşte un ortac in timp ce grătarul coliviei e tras in urma lui, şi cuşca se coboară lin in pămănt.
OAMENII NEGRI. Groapa in ca