Un schior şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, pe pârtia Şuior din judeţul Maramureş, după ce s-a izbit de un copac de pe marginea pârtiei, titrează agenţia de presă mediafax. Un reprezentant al firmei care administrează pârtia Şuior a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că victima este un tânăr de 19 ani.
Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc la coborâre, când tânărul a pierdut controlul schiurilor, a ieşit de pe pârtia de schi şi a intrat în pădure, unde s-a lovit de un copac.
Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, Balko Zoltan, a declarat că incidentul a avut loc pe pârtia 2 Şuior, unde un schior s-a izbit de un copac de pe marginea pârtiei, incidentul fiind anunţat de martori la 112.