Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romeo Surdu, atacant Rapid: „De la Rapid, vreau să plec în Italia!“

Publicat in Adevarul, vineri 17 iunie 2011 ·

Fotbalistul în vârstă de 27 de ani, care a lăsat Ghencea pentru Giuleşti e mulţumit de această mutare şi recunoaşte că visează să ajungă în Serie A. Romeo Surdu a ales să se despartă de Steaua în această vară, alegând Rapid, echipă antrenată de naşul său de cununie, Răzvan Lucescu.

Dincolo de această legătură, Surdu a avut şi un avantaj financiar important. La Rapid va câştiga 250.000 de euro pe sezon, în vreme ce la Steaua încasa numai 120.000 de euro pe an.

„Adevărul": Cum e în vacanţă Romeo?

Surdu: Foarte bine. Sunt la Eforie Nord cu soţia şi cu Daris, băiatul nostru de 3 ani. Am ales să stăm la hotelul lui George Copos pentru că avem toate condiţiile.

Ţi-a luat bani pe cazare?

Normal. Frate-frate, dar brânza e pe bani.

De ce ai ales Rapidul?

Am vrut o schimbare, iar soţia a avut cuvântul decisiv în faptul că am rămas în România. Puteam să plec în Rusia, dar vreau să stau în Bucureşti pentru copilul meu care merge la grădiniţă, iar dacă plecam îi era greu să se adapteze.

Cine este favorită la titlu în sezonul viitor?

Rapid şi Steaua sunt principalele candidate. Mi-aş dori să terminăm primii, iar Steaua pe locul doi.

Transferul la Rapid este un pas înainte în cariera ta?

Normal că e un pas înainte, din moment ce eu am ales asta. Rapid este unul dintre cele mai puternice cluburi din ţară şi sunt mândru că o să joc în Giuleşti.

Ce zici de plecarea Stelei din Ghencea?

Mă depăşesc aceste lucruri, dar eu mi-aş fi dorit ca Steaua să rămână în Ghencea. Este bine pentru jucători să evolueze acolo unde se simt ca acasă.

Ce ţi-ai propus la Rapid?

Să câştigăm tot. Ca şi la Steaua, Rapid îşi propune să câştige eventul la fiecare început de sezon.

A avut un cuvânt de spus Răzvan Lucescu în venirea ta în Giuleşti?

George Copos m-a mai ofertat de două ori, dar nu s-a concret

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°