Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova are doar patru fântâni cu apă potabilă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 10 septembrie 2013 ·

Dintre cele 14 fântâni care există în prezent în Craiova, doar patru au apă potabilă. Craiovenii resimt lipsa cişmelelor, pentru că de aici îşi pot lua apă curată de izvor şi cu gust mai bun faţă de cea de la robinet. Însă, majoritatea sunt nemulţumiţi de starea în care se găsesc acestea.

Cele patru cişmele din oraş care au apă bună de băut sunt: Fântâna Purcarului de lângă Piaţa Veche, Cişmeaua Popova, Cişmeaua Izvorul Rece, care are apă de Izvarna, şi cea din apropierea Pieţei Chiriac, la intersecţia cu strada Mureş. Doar din aceste locuri craiovenii pot bea apă potabilă, de izvor. Restul sunt lăsate în paragină, inundate de gunoaie şi acaparate de buruieni. Cişmeaua de pe strada Gheorghe Doja este una dintre cele mai vechi fântâni, dar a ajuns o ruină. Cu greu îţi vine să crezi că printre cutii de carton şi pungi aruncate mai poate curge apa care de mult nu mai este bună de băut. Fântâna pare să fi devenit în ultimul timp adăpost pentru cei care nu au unde dormi noaptea. O haină groasă, neagră, de fâş, lăsată de cel care doarme chiar lângă izvor, parcă vrea să arate că locul este ocupat. Peste ea este aruncată o cutie goală de carton şi câteva pungi. De jur împrejurul izvorului ierburile sunt de doi metri şi printre ele domnesc gunoaiele. Pe o pancartă ruginită, prinsă deasupra fântânii, stă scris cu litere mari, roşii: „Apa nu este potabilă“, iar cuvântul „nu“ a fost şters. Flori Nuţă s-a oprit la cişmeaua de pe strada Gheorghe Doja doar ca să ia apă pentru flori: „Eu vin de la piaţă şi m-am oprit să iau apă ca să ud florile. Dar nu iau apă de aici ca să beau, pentru că nu e bună şi beau de la bloc. Ar mai trebui făcute astfel de fântâni în oraş, pentru că oamenii pleacă pe stradă şi au nevoie de apă“. Femeia trece pe lângă această cişmea de fiecare dată când vine la piaţă: „Vin la fântână oamenii fără adăpost, se bărbieresc aici şi îşi fac treburile“.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum 45 minute
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum 2 ore
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum o ora
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 4 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 3 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 4 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°