– La sfîrşitul anului întîi, cînd trebuie să proiecteze prima lor locuinţă, acolo îi vezi, acolo vezi cu ce au venit în cap, ce-şi imaginează ei, de fapt, că este o casă, cum trebuie să arate, ce trebuie să aibă omul în casa lui…
– Este un fel de test proiectiv, ca-n psihologie!
– Aşa este! Iar ceea ce mi-a atras cel mai mult atenţia la toate aceste proiecte iniţiale din ultima vreme este lipsa bibliotecii. Practic, aceasta dispare din locuinţă, n-o mai găseşti la nimeni – sau aproape nimeni!
– Apropo, mă scuzi că te întrerup... Asta îmi aduce aminte de un ambasador de-al nostru care, ajuns la post, a primit şi mobila necesară pentru apartamentul în care urma să trăiască nu ştiu cîţi ani. Avea de toate, un birou, fotolii, foarte multe fotolii, televizor cît un perete... dar nici un corp de bibliotecă. A trebuit să modifice o mobilă de bar pentru a putea să-şi pună cîteva cărţi.
– Nu mă miră... Şi mai este ceva: o confuzie între spaţiul de masă, living şi bucătărie. Ca şi cum între microunde şi televizor nu prea ar mai fi nevoie să existe şi altceva...
Şi discuţia între arhitecţi, la care asistam întîmplător, a mai continuat o bună bucată de vreme.
Omul este în măsura în care locuieşte – spunea Heidegger. Şi mai toţi studenţii la arhitectură, din cîte am înţeles din alte discuţii întîmplătoare, învaţă să se refere cu mîndrie la această aserţiune ontologică. Doar că tot Heidegger se întreba, mai degrabă retoric, dacă oare noile construcţii de locuit, care oferă un domiciliu adesea plăcut şi convenabil, „poartă în ele chezăşia că se petrece acolo o locuire?“.
Pe de altă parte, mă uit la datele sociologice răspîndite (şi pierdute...) printre sondaje. În moduri şi formulări deosebite, mai toate sugerează o centrare pe spaţiul domestic. O astfel de cercetare, despre care voi încerca să vorbesc cu o altă ocazie, arată, de p
