Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Cod de procedură civilă intră în vigoare. Ce aduce nou

Publicat in Press Alert, vineri 15 februarie 2013 ·

Noul Cod de procedură civilă (Cpc) intră în vigoare astăzi, la aproape patru ani şi jumătate de când proiectul său a fost aprobat de Executiv şi prezentat de Ministerul Justiţiei ca oportunitate pentru accelerarea judecăţilor, simplificarea procedurilor, unificarea jurisprudenţei şi reducerea costurilor proceselor pentru justiţiabili şi pentru stat, informează Agerpres.

Tot astăzi intră în vigoare Legea privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti adoptată de Parlament la 29 ianuarie, precum şi cea de punere în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

O serie de prevederi din noul Cod de procedură civilă privind termenul de cunoştinţă, regimul invocării excepţiei de necompetenţă sau recursul în interesul legii, au fost deja puse în aplicare prin Legea micii reforme.

Noul cod încurajează părţile să recurgă la mediere, introduce sau modifică unele reguli privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură, regimul juridic al excepţiei de necompetenţă, soluţiile pe care le pot pronunţa instanţele învestite cu soluţionarea căilor de atac, recursul în interesul legii, procedura de executare silită.

Noile reglementări în materie civilă vor reconfigura competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, în scopul asigurării unei împărţiri echitabile a cauzelor, care să conducă la fluidizarea şi accelerarea procedurilor judiciare, precum şi la asigurarea unei practici judiciare unitare pe întreg teritoriul ţării.

Actul normativ are în vedere astfel eliminarea deficienţelor care au condus, în multe cazuri, la hotărâri ale CEDO de condamnare a României, atât pentru soluţii judecătoreşti principial greşite, cât şi pentru prejudicii cauzate de durata excesivă a procedurilor judiciare ori pentru lipsa de previzibilitate rezultată din inconsecvenţa jurisprudenţei naţionale.

Ministerul Justiţiei me

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 38 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 51 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 2 ore
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 3 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°