Versiunea beta a unui program de calculator este o variantă provizorie, nefinisată, de testare, gândită să funcţioneze pentru o perioadă limitată de timp, până la apariţia versiunii finale. Versiunile beta au creat un nou tip de utilizator, „testorul” – IT-ist profesionist sau amator, un fel de pilot de încercare, a cărui deformare profesională tipică este obsesia stadiului beta, dependenţa de provizorat şi tatonări IT nesfârşite. Azi. Odată instalat, configurat, setat, calculatorul devine, pentru un astfel de utilizator, neinteresant. După ce dificultăţile instalării au fost depăşite, necunoscutele, lămurite, testele şi configuraţiile, încheiate, dialogul cu maşinăria încetează, calculatorul devine un interlocutor fad, expus unei grabnice uzuri morale.

Nostalgia perioadei captivante a variilor provocări tehnologice alterează rapid satisfacţia faţă de rutina bunei funcţionări. În consecinţă, un astfel de testor va căuta nod în papură, actualizări, noi versiuni beta, şi va dezinstala, în cele din urmă, totul, va formata, va readuce la punctul zero întregul sistem. Testorul vicios amână la nesfârşit finalizarea instalării unui computer. În mâinile lui, calculatorul devine un instrument de amânare perpetuă a finalului.

Ieri .Un instrument clasic de tergiversare a unui deznodământ temut sau nedorit întâlnim în Odiseea, în chipul linţoliului pe care Penelopa îl ţese şi îl destramă întruna. Dacă, în cazul Penelopei, tergiversarea e legitimă şi nu exclude, în cele din urmă, un bun sfârşit, tergiversarea testorului e cronofagă, searbădă şi fără finalitate.

Adesea insomniac, IT-istul decăzut dezinstalează, „destramă” textura de biţi a calculatorului, asemenea Penelopei, noaptea. Ceea ce, într-un caz, e un exerciţiu de fidelitate, la testor e o exercitare a dorinţei de schimbare, o practică de infidelitate faţă de o configuraţie dat