Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele nu au soft pentru integrarea în UE

Publicat in Adevarul, vineri 12 mai 2006 ·

problemă este mai mult decât probabil. Leonard Orban, secretar de stat în Ministerul Integrării, argumentează apariţia semnalului de atenţionare a CE "atât pe baza evaluărilor proprii, cât problemă este mai mult decât probabil. Leonard Orban, secretar de stat în Ministerul Integrării, argumentează apariţia semnalului de atenţionare a CE "atât pe baza evaluărilor proprii, cât şi pe baza anumitor semnale pe care le avem de la Uniunea Europeană".

Orban consideră că deja am depăşit şi al 12-lea ceas, pentru că sistemul de interconectare nu trebuie să fie gata la 1 ianuarie 2007 (atunci trebuie să funcţioneze perfect), ci la 1 iulie să intre în primele teste. Despre cine ar trebui să poarte răspunderea acestui steguleţ, secretarul de stat al MIE nu riscă să se pronunţe. El menţionează însă că în niciun caz Comisia Europeană nu poate fi făcută răspunzătoare de aceste întârzieri, deoarece semnalele CE pe acest subiect au fost trase încă din 2002, iar în 2003 au devenit foarte pregnante. "S-a crezut că mai e timp, poate că încă nu e necesar, din diferite motive chestiunea a fost amânată", spune Orban.

Fostul ministru al finanţelor Ionuţ Popescu spune că la momentul încheierii mandatului său, acum aproape un an, lucrurile se aflau în grafic. "E o chestiune importantă, dar înclin să cred că a fost o amânare datorită metodologiei de organizare a licitaţiei, care ţine de legislaţia achiziţiilor publice, în care sunt prevăzute anumite termene", explică fostul ministru de finanţe. El consideră însă această chestiune rezolvabilă: "Nu cred că se va amâna integrarea din cauza sistemului de interconectare a TVA".

Consecinţe politice pentru o eventuală întârziere

În condiţiile în care cele două sisteme nu sunt gata la timp - cel pentru TVA, adjudecat de IBM, iar cel pentru accize, de Oracle -, consecinţele sunt şi politice, explică Leonard Orban. "Prob

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 26 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 3 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

VIDEO Kylian Mbappe a înscris la ultimul său meci pe Parc des Princes, dar PSG a pierdut

HotNews acum 2 ore
PSG nu va mai juca pe teren propriu în acest final de sezon, astfel că partida cu Toulouse a fost ultima pentru Kylian Mbappe pe Parc des Princes. La fel ca FCSB (0-1 vs CFR Cluj), PSG a fost învinsă pe teren (scor 1-3), dar la finalul meciului a pr

Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României

Mediafax acum 18 minute
Astfel, spectatorii care vor asista la cele două partide, pe Stadionul Municipal Sibiu, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia românească. Încălcarea regulilor poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului,

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 220. SUA avertizează: un atac asupra Rafah „ar provoca haos şi anarhie”

Gandul acum o ora
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah „ar provoca haos şi anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor, potrivit unei analize a AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „riscă să p

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum 2 ore
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°