Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele infracţiunilor, protejate de o nouă lege europeană. Ţările membre trebuie să transpună directiva în legislaţia naţională în trei ani

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 noiembrie 2012 ·

O nouă lege europeană care va ameliora drepturile a circa 75 de milioane de victime ale unor diverse infracţiuni de pe teritoriul Uniunii Europene va fi publicată miercuri în Jurnalul Oficial al UE, informează un comunicat al Comisiei Europene (CE) dat publicităţii marţi la Bruxelles. Sursa: Reuters

Directiva privind drepturile victimelor a fost adoptată la 4 octombrie de Consiliul de Miniştri, după ce Parlamentul European (PE) a votat-o cu o majoritate copleşitoare la 12 septembrie. Reglementarea stabileşte un minim de drepturi pentru victime, oriunde s-ar afla acestea pe teritoriul UE, transmite Agerpres. Statele membre dispun de o perioadă de trei ani pentru a implementa aceste prevederi în legislaţia naţională.

“Este o veste bună pentru cetăţeni că noua noastră lege care garantează drepturi pentru toate victimele în UE este publicată în Jurnalul Oficial. Mă aştept ca statele membre să transpună directiva cu prioritate pentru a răspunde nevoilor milioanelor de europeni care devin victime ale infracţiunilor în fiecare an. Mingea este acum în terenul statelor membre pentru a traduce aceste noi drepturi în practica juridică. Fac apel la ele să aducă rapid legislaţiile naţionale în conformitate cu noua directivă a UE, astfel încât toate victimele să fie tratate cu respect, să fie informate corespunzător şi să beneficieze de sprijinul necesar", a declarat comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, citată în comunicat.

Directiva propusă de CE a fost prezentată în mai 2011, iar PE şi Consiliul de Miniştri au ajuns la un acord asupra ei în iunie 2012, după negocieri intense mediate de Comisie.

Noua lege prevede standarde minime pentru ca victimelor să li se asigure în toate cele 27 de state membre UE un tratament respectuos şi certitudinea că reprezentanţii poliţiei, justiţiei şi judecătorii sunt instruiţi corespunzător

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 2 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°