Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delfinii şi muzeele, atracţiile extrasezonului

Publicat in Romania Libera, marți 14 septembrie 2010 ·

Persoanele care îşi petrec în aceste zile vacanţa la mare nu mai pot face plajă, din cauza vremii reci, dar au alte modalităţi pentru a se destinde.

Pe litoral nu mai sunt mulţi turişti. Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Litoral-Delta Dunării, numărul lor era, duminică, de 11.375. Aproape 8.000 dintre ei au ales Mamaia şi Neptun, res­tul staţiunilor fiind aproape goale. Cifra este infimă faţă de recordul înregistrat în acest sezon estival, care este de 192.040 de turişti, la data de 15 august 2010, potrivit aceleiaşi surse.

Vremea nu mai este bună pentru plajă, astfel că turiştii trebuie să se rezume la alte modalităţi de petrecere a timpului. Pentru a veni în întâmpinarea lor, conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a luat hotărârea să nu modifice programul de funcţionare, până la sfârşitul lunii septembrie. Astfel, reprezentaţiile cu delfini sunt în fiecare zi la orele 11.00, 15.00 şi 19.00. Biletul pentru toate aceste demonstraţii şi expoziţii este de 35 de lei pentru adulţi şi 18 lei pentru copii, iar accesul pentru minorii sub 5 ani este gratuit.

Vizitatorii vor primi un card de acces magnetic pentru a intra la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. O altă opţiune sunt muzeele: Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Populară, Muzeul Marinei, Muzeul Militar Naţional, Muzeul de Arheologie Callatis. Acestea sunt deschise în fiecare zi, cu mici excepţii, şi oferă zeci de mii de exponate vizitatorilor. Posibilităţile de agrement sunt mai reduse decât în vârf de sezon, dar încă se mai pot închiria biciclete şi ATV-uri, se pot face excursii la obiectivele turistice din zonă şi se poate lua masa dacă nu la o terasă din staţiuni, la restaurantele din Constanţa.

Persoanele care îşi petrec în aceste zile vacanţa la mare nu mai pot face plajă, din cauza vremii reci, dar au alte modalităţi pentr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum 14 minute
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 8 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 10 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 10 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Vremea

București
acum

13°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°