Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Cerşetoria, vânată de poliţişti şi asistenţii sociali

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 ·

În fiecare zi, copiii ce locuiesc în vecinătatea supermarket-urilor ies la cerşit. Ieri, aceştia au avut parte de o vizită surpriză din partea agenţilor de Poliţie, însă au fugit care încotro când au văzut că sunt urmăriţi.

Elvis Cristian Mircea, de nouă ani, şi Ionela Mircea, de 11 ani, stau zilnic în parcarea supermarket-ului Mini Max Discount. Aceştia acostează cumpărătorii care ies din incinta magazinului şi îi „ajută“ forţat să împingă cărucioarele după care pretind bani. „Noi cerem un bănuţ şi primim un leu“, spune Ionela Mircea. Nu ştiu nici măcar data propriei zile de naştere, însă au învăţat foarte bine valoarea banilor şi cum să-i impresioneze pe oameni. Ionela are 11 ani şi nu se duce la şcoală. Mai are cinci fraţi, mama e plecată de doi ani în străinătate cu unul din minori, iar ceilalţi copii au rămas în grija bunicii. Datorită efortului asistenţilor sociali, bunica a reuşit să întocmească actele pentru a primi alocaţie de stat doar pentru trei din copii. Pentru doi nu primeşte niciun leu, deoarece nu au certificate de naştere, fiind născuţi în străinătate. „Am fost împreună cu bunica, care a fost citată să se prezinte în instanţă, pentru a putea face actele de naştere pentru copii. Când s-a prezentat în instanţă, femeii i s-a comunicat faptul că fără mama copiilor nu se poate face niciun act“, declară asistentul social, Florica Untescu. Muncă în zadar

Foarte puţine cazuri sunt rezolvate cu succes de asistenţii sociali pentru că rromii sunt convinşi cu greu să se lase de cerşit. „Mai rău e că atunci când se măresc, încep să fure şi să facă alte lucruri mai grave“, spune Florica Untescu. În Călăraşi nu există decât o clasă cu 15 copii numită „A doua şansă“, unde copiii cu vârste mai mari pot merge în clasele I-IV.

Citiţi mai multe în ediţia de azi a cotidianului Adevărul de Seară Călăraşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 57 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 25 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 41 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 21 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 45 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°