Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel si Sarkozy s-au inteles sa modifice tratatele UE

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 24 noiembrie 2011 ·

Scopul lor declarat este eficientizarea guvernarii in zona euro. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a anuntat joi ca Parisul si Berlinul vor face, zilele urmatoare, „propuneri comune pentru modificarea tratatelor Uniunii Europene" in scopul eficientizarii guvernarii in zona euro, informeaza AFP. Nicolas Sarkozy a facut aceste declaratii la finalul intrevederii pe care a avut-o la Strasbourg cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei si cu noul premier italian Mario Monti. Potrivit lui Sarkozy, principalele trei economii din zona euro, Germania, Franta si Italia, sunt pregatite sa faca totul pentru „perenitatea monedei euro".

Merkel a tinut sa subliniaza ca modificarea tratatelor nu va avea nimic de-a face cu statutul si rolul Bancii Centrale Europene (BCE). Franta, Germania si Italia sunt de acord sa respecte independenta Bancii Centrale Europene si se vor abtine sa faca solicitari „pozitive sau negative" acestei institutii, a adaugat Nicolas Sarkozy.

„Am stabilit toti trei ca, pentru respectarea independentei acestei institutii, trebuie sa ne abtinem sa adresam solicitari pozitive sau negative BCE", a subliniat presedintele Frantei, in timp ce cancelarul Angela Merkel a declarat ca modificarea tratatelor UE nu va afecta BCE.

Premierul Italiei, Mario Monti, a confirmat joi angajamentul tarii sale de atingere a „obiectivului unui buget echilibrat in 2013".

Reuniunea Sarkozy-Merkel-Monti vine pe fondul divergentelor dintre Franta si Germania privind rolul pe care ar trebui sa-l joace Banca Centrala Europeana, in criza datoriilor din din zona euro. Parisul ar vrea o implicare a BCE, in timp ce Berlinul nici nu vrea sa auda de asa ceva. (Adevarul) Scopul lor declarat este eficientizarea guvernarii in zona euro. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a anuntat joi ca Parisul si Berlinul vor face, zilele urmatoare, „propune

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 19 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°