Într-un articol din publicaţia americană Foreign Policy, Ghenadi Burbulis, unul dintre apropiaţii fostului preşedinte rus Boris Elţîn şi între 1991 şi 1992 al doilea om din stat după acesta, îşi aminteşte de cele trei zile din august 1991, acum 20 de ani, în care s-a decis definitiv sfârşitul Uniunii Sovietice.

În dimineaţa zilei de 19 august, Burbulis se afla în reşedinţa de vară a lui Elţîn, situată în apropierea Mosco-vei, când a sosit vestea despre lovitura de stat şi îndepărtarea lui Mihail Gorbaciov de la conducerea statului. „Aproape ne aşteptam la una ca asta", spune Burbulis. „Economia era pe cale să implodeze, deficitul era imens, rezervele de aur şi bani fuseseră decimate, iar reformele lui Gorbaciov nu făcuseră decât să exacerbeze criza." În ziua următoare trebuia să fie semnat un nou tratat al URSS, prin care statele să devină suverane, cu un control extrem de limitat al guvernului central.

Tuturor din anturajul lui Elţîn le-a fost imediat clar că scopul puciului era împiedicarea, de către elemente ale vechii conduceri, a semnării acestui tratat.

Elţîn şi echipa sa au început să caute, telefonic, sprijinul unor ofiţeri de armată şi al guvernelor străine. Informaţiile pe care le aveau la dispoziţie erau extrem de neclare - astfel, nu ştiau nici măcar dacă Gorbaciov este reţinut împotriva voinţei sale sau dacă face parte din realizatorii puciului.

Între timp, în faţa Casei Albe (sediul guvernului republicii ruse) unde Elţîn şi apropiaţii săi ajunseseră între timp, se adunaseră mai mulţi susţinători ai acestuia. O dată cu apariţia mai multor tancuri, Elţîn a decis să se adreseze mulţimii. Poza în care el vorbeşte de pe un tanc, ţinând nişte hârtii în mână, a făcut rapid ocolul globului. „Aşa am câştigat cel puţin războiul simbolurilor", spune Burbulis.

În orele care au urmat, Burbulis a cerut şefului KGB, Vladimir Krişkov, care