Atacantul Dorin Goga, aflat la primul meci ca titular în acest sezon, a adus un punct Timişoarei, printr-o execuţie de excepţie
Revenit după o fractură de peroneu, Dorin Goga (25 de ani), a marcat pe final, şutînd formidabil, în vinclu, de la marginea careului. Jucătorul a fost pentru prima dată titular în acest sezon şi a evoluat tot meciul
- Dorine, ai marcat după o lungă perioadă de suferinţă. Cum te simţi acum?
- Nici nu mai ştiam cum să mă bucur, aşa eram de fericit după gol. Acum simt că trăiesc. Parcă a revenit viaţa în mine. Practic, trecuseră 7 luni de cînd nu am mai înscris. A fost în meciul cu Steaua, din Ghencea, în toamnă.
- Se putea mai mult azi?
- Am început foarte bine, ne-am distanţat pe tabelă. Apoi nu ne-am concentrat şi am pierdut teren. Pe final ne-am revenit, dar nu am mai avut timp decît pentru a egala.
- La cît la sută din potenţial eşti în acest moment?
- Mi-a fost foarte greu. Încă nu sînt sută la sută pregătit fizic. Am rezistat 90 de minute şi asta e bine pentru mine. Acum se întrerupe campionatul şi am timp să muncesc şi să fiu apt sută la sută la reluarea acestuia.
- Ai văzut grupa din Europa League. Vă puteţi califica mai departe?
- Sînt echipe bune, mai ales Ajax şi Zagreb. Dar şi Anderlecht e de temut. Dar avem şansa noastră. Ne-o vom juca pînă la capăt. Trebuie să tratăm fiecare partidă ca pe o finală.
Băgaţi în şedinţă
Jucătorii lui Poli au fost reţinuţi în vestiar imediat după meci de preşedintele Gheorghe Chivorchian şi de antrenorul Neluţu Sabău. Primul a avut o ieşire nervoasă la adresa arbitrilor, la pauză, reproşîndu-le pe culoar, de faţă cu observatorul Sandu Boc, acordarea penalty-ului. "Sînt şi ei nemulţumiţi că am pierdut. E normal după un astfel de rezultat. Ne-au anunţat şi programul, pentru că se întrerupe campionatul", a