Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: O tânără de 14 ani care s-a rătăcit în munţi a fost salvată de pompieri şi salvamontişti

Publicat in Adevarul, vineri 13 noiembrie 2009 ·

Copila are probleme psihice şi a dispărut de la un Centru de Plasament din Arad. Se pare că minora care nu-şi aduce aminte cum a ajuns pe Valea Oltului, a coborât din tren şi a pornit de-a lungul căii ferate, fiindu-i frică să intre în tunel şi alegând să meargă prin munţi.

Aseară, în jurul orei 19.00, un şofer care oprise maşina pe Valea Oltului, în zona numită „la Debuşare” pentru a lua apă de la un izvor, a auzit ţipetele de ajutor ale unei persoane aflate dincolo de apele Oltului. Bărbatul a sunat pe 112 şi mai mulţi pompieri şi o echipă a Salvamont Vâlcea au pornit în căutare persoanei din munţi. „Într-o zonă greu accesibilă, aseară în jurul orei 21.00 am gasit o tânără de 14 ani, tremurând de frig, spunând că este rănită şi că a fost împreună cu o altă colegă de-a ei despre care nu mai ştie nimic”, a spus Mircea Lera, preşedintele Salvamont Vâlcea.

Nu-şi aminteşte cum a ajuns în munţi

Cercetările poliţiştilor din Brezoi au scos la iveală că Ana Maria Taloi, fetiţa salvată din munţi, are afecţiuni psihice şi a fugit de la un centru de plasament din localitatea Arad. Tânăra nu a ştiu să spună cum a ajuns în acel loc, dar salvamontişti cred că cea mai plauzibilă ipoteză este aceea că a coborât din tren în gara Mânăstirea Turnu şi a pornit de-a lungul căii ferate. „La un moment dat cred că a întâlnit tunelul şi i-a fost frică să intre prin el, aşa că a ales o variantă extrem de accidentată deasupra tunelului, prin pădure”, a spus Lera. Tânăra a fost transportată la Spital, iar în această dimineaţă ea a fost dusă la Centrul de Plasament pentru Copiii Străzii, din cartierul Ostroveni.

Jandarmii sunt în căutarea altei fete, Mădălina, care se pare că a însoţit-o pe Ana Maria T.

Aflaţi mai multe amănunte despre operaţiunea de căutare a fetei astăzi, pe valcea.adevărul.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la închisoare

Wall-Street.ro acum 20 minute
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Cluj. Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare, scrie Agerpres.

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 24 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum 52 minute
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 33 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 36 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°