Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Ionuţ Rada: "Ne pare rău că jucăm fără suporteri"

Publicat in Adevarul, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Fundaşul Stelei Ionuţ Rada a declarat, miercuri, că roş-albaştrii au nevoie de o victorie cu Şerif Tiraspol pentru a începe bine parcursul în cupele europene, dar a precizat că este foarte dezamăgit pentru că jocul se va disputa fără spectatori.

"Este un nou început pentru noi şi sperăm să debutăm cu dreptul. Trebuie să practicăm un joc foarte bun şi să fim concentraţi. Meciurile din cupele europene sunt altfel, pentru că nu ne cunoaştem foarte bine adversarul, dar trebuie să ne facem jocul nostru şi atunci nu vom avea probleme. Ne pare foarte rău că vom juca fără spectatori, dar măcar gazonul e mai bun şi sperăm ca acest lucru să fie un avantaj pentru noi", a spus Rada, care a adăugat că, din punctul lui de vedere, turcii de la Fenerbahce sunt cei mai tari adversari din Grupa H.

Fundaşul a afirmat că în ultima perioadă a trecut printr-o perioadă grea, în care nu ştia dacă va pleca sau nu de la Steaua, dar e bucuros că totul s-a rezolvat în cele din urmă: "E bine că totul a revenit la normal, iar acum voi face totul pentru a-mi ajuta echipa. Nu am de demonstrat nimic nimănui, trebuie doar să îmi arăt mie că pot face faţă la acest nivel".

Meciul Steaua-Şerif Tiraspol, din cadrul Grupei H, se va disputa joi, de la ora 22:05, pe arena din Ghencea, dar fără spectatori. În aceeaşi fază, turcii de la Fenerbahce vor întâlni pe teren propriu olandezii de la FC Twente.

Pe de altă parte, Ionuţ Rada le-a urat succes celor de la Unirea Urziceni în confruntarea cu FC Sevilla din Liga Campionilor şi speră ca ialomiţenii să se autodepăşească la debutul în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din Europa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 50 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 21 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 42 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°