Prim plan E frapant decalajul dintre aceasta hipertrofie a discursului si realitatea, ca sa zic asa, de pe teren. Campionatul romanesc e unul submediocru, la multe meciuri in tribune se afla doar citeva zeci de spectatori; in schimb, avem cluburi de suporteri si transmisii televizate. Rar contradictie mai evidenta intre forma si fond, intre aparenta si realitate. Avem, dupa toate semnele, vocatia excesului si a hipertrofiei. Conflictele politice se lasa cu vorbe grele, iesiri isterice, lovituri sub centura, acuzatii ucigatoare. Viata cotidiana sta sub semnul tifnei, al agitatiei necontrolate. Ne facem loc cu coatele in metrou si autobuz, ne calcam in picioare pentru un bilet la revelionul lui Vanghelie, ne lamentam lacrimogen si injuram cu naduf. Ne lipsesc dreapta masura, echilibrul, calmul interior. As putea da nenumarate exemple care sa ilustreze cele de mai sus. Aleg pentru astazi unul, in aparenta, mai frivol: fotbalul la televiziune. Dar ar trebui sa precizez mai intii ca televiziunea insasi ilustreaza aceasta vocatie a excesului. De la cele doua ore de emisie sub Ceausescu am trecut la televiziuni care emit 24 din 24, cu programe previzibile, ascultind de o schema unica. Nicaieri o incercare de a iesi din tipare, de a personaliza o emisiune si de a miza pe originalitate. Aceiasi moderatori suficienti si agresivi, aceleasi filme de mina a saptea, aceleasi emisiuni-concurs previzibile si imbecilizante. Si aceleasi transmisii ale unor meciuri anoste, precum si aceeasi vorbarie proliferanta, in spatele careia nu se ascunde, de fapt, nimic. Chiar in aceste saptamini de vacanta competitionala fotbalul invadeaza televiziunile. Jurnalul cu stirile sportive (daca de stiri poate fi vorba) ocupa aproape acelasi spatiu cu jurnalul de stiri propriu-zis. Sint transmise - in direct - meciurile amicale pe care echipele romanesti le sustin in cantonamentele din Cipru sau din T