Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea civilă a invitat parlamentarii arădeni la o dezbatere pe tema Roşia Montană

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Reprezentanţii societăţii civile din Arad invită parlamentarii, sâmbătă, 21 septembrie, începând de la ora 15.00, în sala de conferinţe Europa a Hotelului Central din Arad, unde va avea loc o dezbatere pe tema Roşia Montană.

Evenimentul este organizat de Grupul de Iniţiativă Arad pentru Roşia Montană, constituit în urma manifestaţiilor de protest faţă de decizia Guvernului României de a demara proiectul de exploatare de la Roşia Montană.

Proaspăt înfiinţata organizaţie este formată din zeci de reprezentanţi ai societăţii civile care susţin că au adunat până în prezent sute de semnături de la arădeni care doresc oprirea acestui proiect, interzicerea exploatărilor miniere pe bază de cianuri în România şi includerea Roşiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO.

Aceştia au adresat chiar şi o scrisoare parlamentarilor arădeni: „Zilele acestea vocea Parlamentului este mai importantă ca oricând. Puteţi da dovadă de curaj şi aveţi posibilitatea să arătaţi că vă pasă: de oameni, de mediu, de istorie, de viitor. Cetăţenii contează pe dumneavoastră şi speră ca prin decizia şi votul dumneavoastră să ne arătaţi că ştiţi ce înseamnă reprezentativitatea şi respectul faţă de cei care v-au investit în posturile pe care le deţineţi. Avem nevoie însă de decizii politice dictate de conştiinţă, nu de propagandă, de oameni politici curajoşi care să ne reprezinte. Doamnă/Domnule Parlamentar, vă urmărim cu atenţie şi sperăm să daţi dovadă de simţul civic pentru care aţi fost aleşi. Vi s-a «pasat» un dosar cheie şi o ţară întreagă este cu ochii pe curajul dumneavoastră de a spune NU propagandei şi DA soluţiilor reale. Consecinţele dezastruoase ale acestui proiect vor afecta mediul, economia şi sănătatea românilor şi vor lăsa cu adevărat Roşia Montană fără soluţii după doar câţiva ani. Compania RMGC nu este dispusă să îşi asume vreo responsabilitate, Preşedintele şi Primul M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 50 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 50 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 57 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 5 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°