Până la 1 iunie 2010, construcţia staţiunii turistice de la Tărlungeni trebuie să înceapă. După această dată, autorităţile locale pot anula parteneriatul cu American Development
Parteneriatul public – privat încheiat de Primăria Tărlungeni la sfârşitul lunii august 2007 cu concernul American Development, în vederea amenajării unei staţiuni turistice de nivel mondial se poate încheia la 1 iunie 2010. Asta numai dacă partenerii privaţi nu încep construcţiile în zonă. Acest lucru este stipulat în contractul de parteneriat. Primarul Tărlungeniului, Iosif Kiss, speră însă că nu se va ajunge la încheierea parteneriatului, mai ales că investitorii vin mereu în această comună, pentru diverse discuţii. Până acum s-au realizat ridicările Topo, a fost eliberat certificatul de urbanism şi urmează să se facă documentaţia pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal. „În acest parteneriat noi am venit doar cu terenul, în suprafaţă de 1.650 de hectare. Nu l-am concesionat, ci l-am dat în folosinţă gratuită atât cât există construcţiile. Nu am vrut să concesionăm pentru a nu înstrăina bunul comunei. Dacă se realizează proiectul, noi vom câştiga foarte bine numai din impozitele pe clădiri”, ne-a explicat primarul Iosif Kiss.
Rezervarea terenului a adus bani buni la bugetul comunei
Din 2007 de când a fost încheiat parteneriatul, concernul american plăteşte, anual, 105.000 de euro ca un fel de rentă sau mai bine spus pentru rezervarea terenului pentru acest proiect. „Eu spun că nu am pierdut nimic dacă am încheiat acest parteneriat. Sper totuşi că proiectul va începe să fie derulat şi că aici vom avea acea staţiune de care am tot vorbit”, a adăugat Iosif Kiss. Iar subprefectul Emil Niţă spune că investitorii vor plăti şi taxele de autorizare, care sunt de 1% din valoarea investiţiei, ceea ce va însemna mult pentru localitate. În acest parteneriat public