Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greu la deal cu rapidiştii mici! Vaslui - Rapid 2-1

Publicat in Pro Sport, marți 23 iulie 2013 ·

Ilie Stan a debutat cu o victorie la Vaslui, 2-1 cu Rapid, însă evoluaţia moldovenilor nu a fost pe deplin mulţumitoare. Mai ales că au avut în faţă o echipă încropită în grabă şi fără meciuri de pregătire

# Giuleştenii nu au contat în joc în prima repriză, în care Antal a marcat un gol superb, din afara careului, dar şi-au revenit în cea de-a doua

„Va fi un joc foarte greu la Vaslui. Unul care ne prinde iar puţin pe picior greşit”, declara înainte de meci Marian Rada, tehnicianul giuleştenilor. Dacă era să ne uităm la situaţia Rapidului, îi dădeam dreptate acestuia. Echipa nu a avut niciun meci de pregătire în pauza competiţională, a adus jucători de la echipa a II-a, a reuşit cu greu să câştige meciul de baraj inventat de mai marii conducători ai fotbalului românesc şi a făcut deplasarea la Vaslui cu un lot mai mult cârpit decât omogen. Asta în timp ce, de partea cealaltă, echipa antrenată de Ilie Stan a funcţionat într-o normalitate pe care giuleştenii nu o mai cunosc de aproape un sezon. Date fiind condiţiile, erau de înţeles îngrijorările lui Rada. Şi, fiindcă fotbalul nu iartă, Rapidul nu a contat ieri în prima repriză decât în primele două minute, când Pancu s-a zbătut mult şi a obţinut patru cornere consecutive. Nu a fost suficient.

Eurogol pentru Antal

Meciul s-a mutat apoi în jumătatea giuleştenilor, iar deschiderea scorului nu s-a lăsat mult aşteptată. Antal i-a pasat perfect lui Sânmărtean, cu călcâiul, iar „perla Vasluiului” nu a iertat (10). Pancu îşi punea mâinile în cap, în timp ce Ilie Stan jubila pe bancă. Era doar începutul dominaţiei moldovenilor. Caue, Sălăgeanu şi acelaşi Sânmărtean puteau majora scorul, dar şuturile lor au fost blocate de o echipă a Rapidului care părea a juca un sistem 7-2-1. Antal a ghicit, probabil, tactica giuleştenilor, astfel că a şutat puternic din afara careului. Fund

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul din Botoșani acuzat că a dat unei candidate subiectele de concurs pentru un post de consilier. DNA l-a trimis în judecată pe Cosmin Andrei

Ziare.com acum 25 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, 8 mai, de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acuzația din dosar este de transmitere a subiectelor de concurs pentru un po

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum 34 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 2 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum o ora
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

Nou incident cu un avion Boeing: Aterizare la Istanbul fără roţile din faţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Un Boeing 767 al FedEx Airlines, un avion de tip cargo, a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără trenul de aterizare din faţă, dar a reuşit să rămână pe pistă, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, a anunţat Ministerul turc al Transpor

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum o ora
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 5 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°