Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cea mai importantă colecţie personală“ a pictorului Renoir, scoasă la licitaţie

Publicat in Historia, luni 26 august 2013 ·

O colecţie de obiecte personale, printre care se numără scrisori, fotografii şi suveniruri, ale pictorului francez Pierre-Auguste Renoir, evaluată la 3 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie pe 19 septembire la New York.

Colecţia, care conţine 143 de obiecte, este prezentată de casa Heritage Auctions ca fiind „cea mai importantă colecţie personală“ a lui Renoir şi a fost cumpărată în anul 2005 de la un nepot al celebrului pictor impresionist francez. Din impresionanta colecţie fac parte o eşarfă de mătase, certificatul de căsătorie, medalia Legiunea de Onoare, scrisori de la pictorii Claude Monet, Edouard Manet şi de la sculptorul Auguste Rodin, dar nu lipsesc nici schiţe şi machete realizate de Renoir la Cagnes împreună cu sculptorul Richard Guino în 1919, cu câţiva ani înainte să moară.

Renoir a realizat câteva sculpturi, printre care „La Grande Vénus Victrix“, înaltă de aproape doi metri, prezentă la acea licitaţie printre alte 19 sculpturi. „Este o mină de aur“, a declarat, pentru The News Tribune, Virginie Journiac, istoric de artă şi fostul curator al Muzeului Renoir din sudul Franţei. „Aceste obiecte personale ale lui Renoir vor fi văzute pentru ultima dată ca o colecţie unică dacă nu se găseşte un cumpărător dispus să achiziţioneze toate piesele“, a mai spus aceasta. Pe de altă parte, directorul de artă plastică Brian Roughton spune că această colecţie „luminează cariera, viaţa şi eminenţa acestui om foarte, foarte umil“.

Pierre-Auguste Renoir a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă şi portrete l-a îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influenţa lui Jean Auguste Dominique Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic a devenit mai blând şi a pictat mai ales trupuri

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 38 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 50 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°