Postul naţional chilian de televiziune a difuzat, joi seara, primele imagini cu grupul de 33 de mineri blocaţi în subteran de 21 de zile, în care aceştia apar organizaţi, destinşi şi vorbind despre felul în care s-au organizat la 700 de metri în subteran, potrivit Mediafax.
Postul public de televiziune, TVN, a difuzat scurte fragmente ale unei înregistrări video, cu o durată de 45 de minute. Înregistrarea a fost deja prezentată familiilor celor 33 de mineri, blocaţi, în urma unei alunecări de teren, la 5 august, în mina de cupru de la San Jose, în nordul ţării, potrivit declaraţiilor unora dintre rudele minerilor.
"Aici, avem totul bine organizat", afirmă unul dintre mineri, pe jumătate dezbrăcat, neras, arătând în direcţia unui punct farmaceuic, în care afirmă că există alcool, medicamente, deodorant, pastă de dinţi.
"De aici, luăm apă pentru (spălatul pe) dinţi, pe faţă", spune el arătând în direcţia unui bidon. El arată, ulterior, spre "un pahar pentru spălatul pe dinţi", adăugând că "ne asigurăm nevoile de bază".
"Aici este colţul în care ne distrăm, unde organizăm o întâlnire zilnică, unde planificăm (...). Aici ne rugăm", continuă minerul, deplasându-se câţiva metri.
"Este cantina noastră. Acolo, colegii noştri au făcut tot posibilul şi au inventat un domino", continuă el, referindu-se la un joc, pe o masă. În spatele lui, se aud râsete.
Imaginile, destul de clare, surprind mai mulţi mineri care salută, la trecerea camerei video.
Transmit "salutări familiei mele. Scoteţi-ne repede de aici, vă rugăm", spune unul dintre ei.
Transmit "un salut întregii lumi, tuturor, dar mai ales celor care fac eforturi în vederea unei reuşite" a operaţiunilor de salvare, spune un altul.
Fragmentele difuzate surprind aproximativ 20 de bărbaţi, dintre care o parte stau culcaţi, într-un colţ pentru relaxare.
Către