Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reguli rescrise pentru onoarea lui Gutău

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 februarie 2010 ·

Consilierii locali din Râmnicu-Vâlcea au rescris regulile pentru ca primarul Gutău să poată primi, la răcoare, titlul de Cetăţean de Onoare. Aleşii au votat însă pe baza unui document care nu a fost declarat legal înainte de a intra în dezbatere, pe motiv că secretarul l-a primit cu întârziere. Reprezentanţii Primăriei spun că a fost vorba doar despre un viciu de procedură, nu despre legalitate. Potrivit noului regulament, distincţia oferită edilului corupt nu poate fi retrasă.

La şedinţa extraordinară convocată la 15 februarie, modificarea Regulamentului privind conferirea titlului de cetăţean de onoare aprobat prin HCL nr. 41/2007, dar şi acordarea acestuia lui Mircia Gutău au constituit punctul 5, la capitolul Diverse. Din înregistrările video rezultă că şedinţa, cu toată ordinea de zi, a durat 14 minute, iar "discuţia" privind acordarea titlului, un singur minut. Printre materialele oricum nestudiate de consilierii locali s-au numărat memoriile de susţinere redactate de Fundaţia Culturală "Sfântul Antim Ivireanul", Asociaţia Ortodoxă Pro Vita, Forumul Cultural al Râmnicului şi Academia Olimpică Română, filiala Vâlcea, toate primite şi înregistrate la 15 februarie. "Am primit un raport însoţit de nişte semnături ale cetăţenilor, mă rog, nişte mâzgălituri şi nu am apucat să le număr sau să văd CNP-urile. Ne-au fost date în cursul şedinţei şi nu am avut timp de studiu. Documentul nu a avut o viză de legalitate aşa cum ar trebui, înainte de a intra într-o dezbatere. Eu am fost singurul care a luat cuvântul şi am cerut amânarea demersului. Nu trebuia trecut pe ordinea de zi până la lămurirea situaţiei", a declarat Ion Matei, consilier local PSD.

ÎNTÂI VOTUL, APOI LEGALITATEA

Secretarul primăriei spune însă că totul este perfect legal. "Este adevărat că aşa s-a procedat până acum, consilierii primind materiale cu viza de legalitate îna

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 4 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°