Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Victor Ponta a convocat o celulă de criză, în urma accidentului din Franţa

Publicat in Antena 3, duminică 2 septembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniştrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătăţii şi secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franţa în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetăţeni români.

"Având în vedere gravul accident de circulaţie înregistrat în această dimineaţă în Franţa, în care au fost implicaţi mai mulţi cetăţeni români, primul-ministru Victor Ponta a cerut autorităţilor centrale şi locale să se mobilizeze de urgenţă şi să se implice în rezolvarea acestei situaţii de criză, pentru a veni atât în sprijinul victimelor dar şi în sprijinul familiilor acestora", se arată într-un comunicat al Guvernului, conform Mediafax.

Conform sursei citate, la ora 17.00 primul ministru Victor Ponta a convocat la Guvern "o celulă de criză" formată din ministrul de Interne, Mircea Duşa, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

La finalul întâlnirii vor avea loc declaraţii de presă, informează Guvernul.

Autocarul care transporta cetăţeni români implicat în accidentul din Franţa aparţinea unei firme din Bistriţa şi fusese închiriat unei firme din Suceava, deplasându-se din direcţia Madrid spre România, a informat duminică Ministerul român de Externe.

"Din datele pe care le avem până în prezent de la Centrul Operaţional Naţional din Paris care ţine legătura cu autorităţile de la faţa locului, ar fi vorba despre aproximativ 20 de răniţi grav şi 20 de persoane rănite uşor", menţionează MAE.

De asemenea, potrivit MAE, din informaţiile preliminare rezultă că este vorba despre un autocar al unei firme din Bistriţa, care a fost închiriat unei firme din Suceava.

"În urma discuţiilor cu patronii firmei, rezultă că pasa

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Peter Szijjarto este la Minsk. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus pentru construirea unui reactor nuclear

News.ro acum 2 ore
Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarusul, ţară aliată cu Rusia şi supusă sancţiunilor europene, pentru a contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Ungaria, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Israelul afirmă că mai are nevoie de cel puțin 7 luni pentru a încheia războiul din Fâșia Gaza

HotNews acum 2 ore
Războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas şi care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor va dura cel puţin până anul viitor, a declarat consilierul israelian pentru securitate

Justiţia spaniolă refuză să claseze ancheta pentru corupţie ce o vizează pe soţia premierului Pedro Sanchez / S-ar fi întâlnit cu proprietarul companiei Air Europa când negocia cu guvernul un ajutor public în plină pandemie

G4Media acum o ora
Justiţia spaniolă a respins miercuri o cerere a Parchetului ce preconiza clasarea anchetei pentru corupţie care o vizează pe soţia prim-ministrului Pedro Sanchez, susţinând că există elemente „suficiente” care să justifice continuarea investigaţiilo

Ciucă: Rămâne o guvernare PSD-PNL pentru că, indiferent de rezultat, rezultatul la alegeri va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România

News.ro acum 23 minute
Liderul liberalilor Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri la Târgu Jiu, că va rămâne o guvernare PSD-PNL şi a adăugat că rezultatul la alegeri „va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România”. „Ce consider eu important este nevoia de res

Ministrul Agriculturii: Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri

HotNews acum 2 ore
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

Doi angajaţi ai unei firme care se ocupă cu pariuri sportive, suspectaţi că au modificat manual cotele unor pariuri pentru a câştiga. Prejudiciul estimat în dosar este de 750.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei firme care are ca obiect de activitate pariurile sportive sunt cercetaţi pentru fraudă informatică în formă continuată, fiind suspectaţi că au modificat manual cotele

Polonia acceptă ca Ucraina să atace teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează: ”Nu există restricții asupra armelor pe care le-am trimis”

G4Media acum 2 ore
Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia şi le-a cerut celorlalte state ce furnizează ajutor militar Kievul

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/20°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°