● O seamă de profesii sunt pe viaţă. Poţi să spui c-ai fost trei ani şi tâmplar, dar nu şi că ai fost trei ani şi scriitor sau şi astronom. Unele profesii sunt fără drum de întoarcere. Din care cauză, te poţi rata ca dirijor, dar nu şi ca tâmplar.
Unul dintre motive, de fapt motivul principal, interesează intelectul. Nu poţi să spui "am gândit trei ani intens, dar m-am lăsat şi am trecut la ciocan". Chiar şi când nu mai e practicată tot timpul ca atare, ca profesiune, gândirea profesională a dirijorului şi a scriitorului îşi vede de destin. Un muzician, care a dirijat o filarmonică, nu încetează de a fi muzician nici dacă e trimis într-un lagăr şi pus să îndoaie fiare. Gânditorii profesionişti ies la pensie şi ei, dar sunt salutaţi cu numele profesiei: "Bună ziua, dom' arhitect!", "Multă sănătate, dom' profesor!", "Avem onoarea, dom' doctor!". Doar artiştii nu sunt salutaţi cu precizarea specialităţii. Nu zice nimeni "Bună dimineaţa, dom' actor!" şi nici "Omagiile noastre, dom' poet!". Discuţia condiţiei de profesionist al gânditului suportă multe constrângeri. E ca şi cum ai dispreţui făcutul, muncile care nu impun creativitate. De fapt, dispreţul vine invers, dinspre partea muncilor care nu presupun creativitate spre gândit. Despre pianistul care nu se pricepe să bată un cui, tâmplarul n-are păreri prea bune: "O fi el cine-o fi, dar pune-l să bată un cui şi-o să vezi că-şi dă peste degete!". De unde să ştie tâmplarul că degetele pianistului gândesc, că nu-s la fel ca la toţi oamenii? Aici e încununată deosebirea, în faptul că mâinile artistului sunt înzestrate cu gândire.
● Cărţile despre sexualitatea feminină sunt scrise de bărbaţi. Doar puţine şi doar în ultima vreme sunt semnate de femei. Poate că n-ar fi chiar o ciudăţenie, dacă librăriile ar vinde şi cărţi despre sexualitatea masculină scrise de femei. Romanele de dragoste scrise de
