Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AMBULANŢĂ RĂSTURNATĂ. Şoferul şi pacientul au fost uşor răniţi

Publicat in Gandul, marți 10 ianuarie 2012 ·

O ambulanţă a BGS care transporta spre casă un bolnav ce făcuse dializă s-a răsturnat, marţi, pe un drum comunal din judeţul Dâmboviţa, şoferul şi pacientul fiind răniţi uşor, fără a necesita spitalizarea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ambulanţa se deplasa de la Bucureşti spre comuna Butimanu, localitatea de domiciliu a pacientului în vârstă de 66 de ani.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, accidentul s-a produs după ce şoferul ambulanţei a vrut să evite un câine care i-a apărut brusc în faţă şi a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat pe câmp, revenind apoi pe roţi.

"Ambulanţa, o Dacia Logan MCV, aparţinând BGS, venea dinspre Bucureşti la Butimanu, iar accidentul a avut loc pe DC 45 Ghimpaţi - Ciocăneşti, în timp ce maşina ducea acasă pacientul de aproximativ 66 de ani, preluat de la dializă, din Capitală. Şoferul a declarat că i-a apărut un câine în faţă, a vrut să-l evite, dar maşina s-a răsturnat în afara carosabilului şi, ulterior, a revenit pe roţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.

Potrivit sursei citate, din primele date a reieşit că şoferul ambulanţei şi pacientul au fost răniţi uşor în urma accidentului, la faţa locului fiind trimisun echipaj de ambulanţă de la Răcari care le acordă îngrijiri.

"Şoferul ambulanţei BGS va fi supus probei cu etilotestul şi va fi condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, aşa cum prevede legea", a mai spus Raluca Florescu.

La ora transmiterii acestei ştiri, pacientul din ambulanţa BGS urmează să fie preluat de o salvare şi transportat acasă, iar şoferului care a provocat accidentul i se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

O ambulanţă a BGS care transporta spre c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 39 minute
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Atac cu cuţitul în metroul din Lyon. Cel puţin trei persoane rănite

Mediafax acum 22 minute
Atacatorul, care locuieşte ilegal în Franţa, suferă de probleme grave de sănătate mintală şi fusese internat în mai multe rânduri în secţii de psihiatrie, a declarat prefectul local Fabienne Buccio pentru reporteri, conform Reuters. El nu a făcut ni

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 28 minute
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Southampton a promovat în Premier League cu o victorie la baraj în faţa lui Leeds

Mediafax acum 22 minute
Adam Armstrong a fost cel care a câştigat meciul, golul său din prima repriză fiind suficient pentru a învinge o echipă a lui Leeds care s-a chinuit să dea o replică semnificativă. Rezerva Daniel James a fost cel mai aproape de egalare când şutul să

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 3 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 2 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 2 ore
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Ciolacu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: De 30 de ani ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul / Fiecare trecere definitivă peste granită a unui român este un eşec pentru această ţară, nu o sărbătoare / Ce spune despre Schengen - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, la un evenimdent organizat de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, de 30 de ani, ne-am obişnuit să sărbătorim eşecul, iar apoi fiecare îşi vede de viaţa lui. ”Fiecare trecere definitivă peste granită a un

Ciucă: Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică seară, la Slatina, că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţară sunt sub administraţie liberală. ”Vă pot spune că primele 8 în topul celor 10 cele mai dezvoltate judeţe din ţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°