Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Amprenta unui regim pe un secol de viaţă: o arădeancă ajunsă la vârsta de o sută de ani nu poate uita nedreptăţile pe care i le-au făcut comuniştii

Publicat in Adevarul, joi 18 aprilie 2013 ·

A muncit o viaţă întreagă din greu, însă a trecut peste toate problemele şi a ajuns la vârsta de 100 de ani. Ecaterina Petruţ din localitatea arădeană Sintea Mare a rămas singură de câţiva ani, iar pentru că este foarte bătrână şi nu mai are putere să se întreţină singură, a fost luată în grijă de o nepoată.

Femeia a muncit de mică pământul, însă pe când era la vârsta adolescenţei, acesta i-a fost luat de către comunişti, odată cu colectivizarea, aşa că a fost nevoită să se angajeze.

„O duceam bine. Aveam mult pământ pe care îl lucram cu drag alături de familie. Aveam tot ce ne trebuie, nu ne lipsea nimic. Îmi aduc aminte că avem mai puţin de 20 de ani când toată averea ne-a fost confiscată. La început, guvernul comunist a hotărât ca moşierii să fie deposedaţi de terenuri, bunuri sau imobile pentru colectivizare. Exproprierea a început cu chiaburii şi s-a încheiat cu ţăranii de rând. Oamenii au rămas fără pământuri, utilaje agricole şi chiar animalele din bătătură. Nimeni nu a avut ce face, ne-au luat tot. Atunci şi noi am început să o ducem tot mai greu a trebuit să mă angajez ca să avem bani”, spune femeia.

După Revoluţie, femeia a reuşit să-şi recâştige pământurile. Deşi au trecut ani buni de când pământul i-a fost luat, Ecaterina Petruţ spune că a fost cel mai greu moment din viaţa ei pe care şi-l aminteşte şi după 80 de ani.

Dacă pe vremuri aceasta avut probleme cu statul, acum autorităţile locale sunt de partea ei şi au participat la aniversarea vârstei de o sută de ani. Astfel, reprezentanţi ai administraţiei locale au ţinut să-i facă femeii o frumoasă surpriză şi au mers pentru a o felicita. Primarul comunei Sintea Mare, Valentin Erdos şi viceprimarul Lucian Flueraş au ţinut să fie alături de Ecaterina Petruţ şi de familia acesteia. De asmenea, ansamblul „Moştenitorii” din Sintea Mare a fost prezent la evenimentul de ieri.

„Am do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 40 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 43 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 23 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°