Departe de ochii lumii, antrenorul Neculai Tarcan şi 14 fete ale noii "naţionale" se pregătesc să dea lovitura. În 2016, la Londra, rugbyul feminin în 7 va deveni sport olimpic. "Pentru asta îndurăm totul, să ajungem acolo, la Olimpiadă", spun toate.
Totul a început în 2006, cînd antrenorul Neculai Tarcan (54 de ani) a demarat selecţia. Cartierul general a fost stabilit la Gura Humorului, mai ales că multe dintre sportive sînt din zona Moldovei. Opt sînt doar din Paşcani. "Acolo e izvorul rugbyului feminin românesc", le place să se laude. Niciuna nu trăieşte din rugby. Cinci sînt încă eleve.
Ana Maria Mandric, liderul echipei, e şi managerul ei. Nu împarte doar piedici şi placaje pe teren, ci şi diurna fetelor "E un sport pe care, deşi îl practic de vreo 9 ani, tot nu simt că îl înţeleg pe deplin", recunoaşte ea.
Ca la trupele SEALS
Cînd intri pe terenul de antrenament, ai senzaţia că urmăreşti o şedinţă de pregătire a trupelor SEALS, ca în filmul american. "G.I. Jane", cu Demi Moore. Nu lipsea decît şuieratul gloanţelor. Timpul era perfect: ploua cu găleata şi feţele fetelor erau biciuite de vînt. Vocea lui Tarcan suna ca a unui sergent: "Hai, fetelor, că aici nu e loc de domnişoare!". Scheme, piedici, palme peste faţă. Se mai aude un ţipăt, dar nimeni nu renunţă. Genunchii se julesc, apar vînătăile, juliturile, zgîrieturile. Dar nimeni nu dă înapoi. "E mai greu decît la rugbyul în 15. Fazele curg mult mai rapid, contactele sînt mai dese. Îţi trebuie viteză de reacţie pentru a juca rugby în 7. Organismul nu are timp să respire!", spune Ana.
"Am fost curioasă"
Ana Maria Mandric povesteşte că a ajuns la rugby din curiozitate: "Făceam dansuri şi aveam o colegă care întîrzia mereu. Am întrebat-o de ce şi mi-a zis că face rugby şi că pleacă la Bucureşti, la mare în cantonamente. «Gratis?», am
